Ce înseamnă să fii pacient în Uniunea Europeană

Ce înseamnă să fii pacient în Uniunea Europeană

A militat pentru absorbţia mai uşoară a fondurilor europene, prin simplificarea procedurilor şi un acces mai facil al pacienţilor cu venituri mici la servicii medicale din statele membre ale Uniunii Europene.

A solicitat un echilibru între viaţa personală şi cea profesionala, programe educative pentru copiii migranţilor şi a criticat lipsa de coerenţă a politicilor comerciale şi de cooperare pentru dezvoltare.

După aproape patru ani petrecuţi în Parlamentul European, eurodeputatul Gabriela Creţu a fost exclusă de pe lista Partidului Social Democrat pentru alegerile din 7 iunie.   Care sunt motivele excluderii, dar şi acţiunile sale din PE şi intenţiile privind viitorul politic, aflaţi de la europarlamentarul Gabriela Creţu, dintr-un interviu acordat Evz.ro.

Citiţi mai multe pe evz.ro/europarlamentare.

Citiţi aici activitatea Gabrielei Creţu din Parlamentul European.

Ne puteți urmări și pe Google News