CE DREPTURI AVEŢI: „Unde reclam o firmă de asigurări medicale?”
- Adam Popescu
- 1 iulie 2009, 00:00
Vă răspunde Mihai Titichi, şef Serviciu juridic, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România.
Ioana, din Satu-Mare: "Am fost plecată în Italia să-mi vizitez mama." Acolo am avut probleme cu o măsea. Din cauza durerilor insupor tabile a trebuit să mă duc de urgenţă la stomatolog. Când am plecat din ţară încheiasem o asigurare de sănătate pentru acea perioadă. În Italia am plătit eu şi, când m-am întors în România, speram să-mi recuperez banii. Au trecut câteva luni bune de atunci şi încă nu mi-au returnat banii. Unde pot să reclam această firmă?
Dacă problema nu poate fi rezolvată pe cale amiabilă cu societatea de asigurări, vă puteţi adresa fie Comisiei pentru Su pravegherea Asigurărilor, fie comisariatului local pentru protecţia consumatorilor. În principiu, reclamaţia ar trebui să fie însoţită de copii ale tuturor documentelor relevante: contractul de asigurare, actul medical eliberat de medicul care a efectuat tratamentul, documentele care dovedesc efectuarea plăţii, cererea de despăgubire adresată societăţii de asigurare, eventuala corespondenţă purtată cu reprezentanţii acesteia.
Marioara, din Dâmboviţa: "Consumul meu la apă nu depăşeşte trei metri cubi pe lună." Cu toate acestea, îmi vine de plată cât pentru 30. La toţi locatarii de pe scara în care locuiesc li se adaugă la consum. Ni se spune că sunt scurgeri la scară şi trebuie să le acoperim. Este normal să plătesc de zece ori mai mult decât consum?
Dacă pierderile apar în reţeaua de apă a imobilului, atunci responsabilitatea reparării acesteia aparţine asociaţiei de proprietari pentru părţile comune şi fiecărui proprietar pentru ţevile individuale. Nerespectarea modului de calcul al cotelor de întreţinere poate fi reclamată la primaria în a cărei rază teritorială domiciliaţi.
Notă
În fiecare zi de miercuri veţi putea citi, în pagina specială de protecţie a consumatorului, poveşti ale românilor care au fost înşelaţi şi soluţii la problemele reclamate. Puteţi adresa întrebări şi reclama
abuzuri la adresa [email protected].