Gimnastică: România e CAMPIOANĂ EUROPEANĂ. Fetele noastre au făcut spectacol la Bruxelles
- Adrian Dobre
- 12 mai 2012, 23:26
Echipa feminină de gimnastică a României a devenit în această după-amiază campioană europeană! Fetele pregătite de Mariana Bitang şi Octavian Belu s-au impus într-o manieră entuziasmantă la Campionatele Europene de la Bruxelles. România redevine astfel, după o pauză de patru ani, "Regina Europei"!
Diana Bulimar, Sandra Izbaşa, Cătălina Ponor, Larisa Iordache şi Raluca Haidu au scris din nou istorie pentru sportul româneasc astăzi la Bruxelles.
Fetele noastre au devenit campioane europene!
Cele cinci gimnaste, Diana Bulimar, Sandra Izbaşa, Cătălina Ponor, Larisa Iordache şi Raluca Haidu, au început perfect finala.
După prima rotaţie s-au instalat pe prima poziţie, loc pe care nu l-au mai cedat până la final.
Larisa Iordache a ratat evoluţia la bârnă, dar fetele pregătite de Mariana Bitang şi Octavian Belu au strâns rândurile şi au evoluat în continuare excelent.
România a fost reprezentată la Europenele de la Bruxelles de Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa, Diana Bulimar, Larisa Iordache şi Raluca Haidu
Cătălina Ponor, Larisa Iordache şi Sandra Izbaşa au debutat în finală la sărituri.
Echipa României a trecut apoi, în ordine, la paralele, sol şi bârnă.
La paralele au concurat Diana Bulimar, Larisa Iordache şi Raluca Haidu.
La bârnă au intrat în concurs Diana Bulimar, Larisa Iordache şi Cătălina Ponor, iar la sol Diana Bulimar, Cătălina Ponor şi Larisa Iordache.
Principala adversară a României, Rusia, le-a avut în componenţă pe Anastasia Sidorova, Anastasia Grişina, Victoria Komova, Aliia Mustafina şi Maria Paseka. LIVE - După prima rotaţie, România se află pe primul loc, cu 45.291 puncte, urmată de echipa Franţei, cu un total de 43.132 puncte şi de cea a Marii Britanii, cu 42.632 puncte.
Rusia e pe locul cinci cu 41.398 puncte. Echipa Rusiei a fost la bârnă. - După cea de-a doua rotaţie, România a rămas pe prima poziţie, cu un punctaj de 87.390. Italia a urcat pe doi, cu 85.799 puncte. Pe locul trei e Franţa (paralele), cu 84.398 puncte. Rusia e abia pe patru, cu 83.872 puncte. - A treia rotaţie: România e prima, cu un total de 131.889 puncte.
Rusia a urcat pe doi, cu 128.604 puncte, iar pe locul trei se află Italia, cu 128.365 puncte. - A patra rotaţie: ROMÂNIA E PE LOCUL 1, cu un total de 176.288 puncte. Pe doi e Rusia, cu 175.536 puncte. Pe locul trei a terminat Italia.