Evenimentul Zilei > Social > „Ce bine înveţi, nici nu zici că eşti ţigancă!”
„Ce bine înveţi, nici nu zici că eşti ţigancă!”

„Ce bine înveţi, nici nu zici că eşti ţigancă!”

"MÂNDRU CĂ SUNT ROM". Georgiana Răducanu învăţa bine încă din clasele mici, dar laudele dascălilor sunau altfel decât cele adresate copiilor "obişnuiţi".

Zâmbetul larg descoperă nişte dinţi perfecţi. Aşa cum o vezi acum, Georgiana Răducanu nu pare să fi avut vreo problemă în viaţa ei. Şi totuşi, chiar dacă a ajuns să fie unul dintre cei mai tineri manageri de proiect pe fonduri europene din ţară, tânăra de 24 de ani a trebuit să lupte mult astfel încât culoarea pielii să nu-i decidă viaţa.

A învăţat foarte bine la şcoală şi i-a fost foarte greu să accepte că cel mai bun compliment pe care profesorii au putut să i-l facă a fost: "Ce bine înveţi, nici nu zici că eşti ţigancă". A trecut peste toate şicanele, a terminat Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, şi-a luat cu fruntea sus zecele la licenţă şi acum se luptă să le găsească locuri de muncă romilor, prin intermediul proiectelor europene. E o luptă aproape sisifică, de care nu se lasă însă doborâtă.

Mama, colegă de facultate

Când frigul de toamnă abia se lăsa peste gara din Lehliu şi se albea a dimineaţă, Georgiana aştepta. Era puţin înainte de ora patru şi trenul se apropia. La ora şase era deja în faţa uşilor închise ale universităţii. Nişte muncitori binevoitori o lăsau să se dezmorţească în vreun amfiteatru şi să se pregătească pentru cursuri. Seara lua trenul înapoi spre casa din Răzvani, unde mama sa – studentă şi ea la Colegiul de Institutori – o aştepta ca să înceapă sesiunea de învăţat. Stăteau cu cărţile pe genunchi, fiecare în colţul ei, şi citeau.

  • Citiţi AICI povestea mamei Georgianei, educatoare la grădiniţa bilingvă de la Săruleşti

"Îmi amintesc odată când învăţam împreună pentru facultate şi eram foarte obosită, mi s-a făcut somn şi am vrut să dorm. Era două-trei dimineaţa, m-a luat somnul şi când am deschis ochii am văzut-o pe mama cu ochelarii pe nas, studiind. «Stai puţin, mi-am zis, oricât de obosită aş fi, am doar 20 de ani, trebuie să pot, uită-te la ea». Şi am dat a doua zi examenul acela şi am luat 10, dar doar pentru că am învăţat fiindcă am văzut-o pe ea", îşi aminteşte Georgiana.

Lucrează la "Amare Rromentza"

Aşa a trecut aproape tot anul întâi de facultate. Nici naveta nu a descurajat-o, a depăşit şi faptul că banii abia le mai ajungeau. Norocul i-a surâs atunci când uşa Centrului "Amare Rromentza" şi s-a deschis a fost primită ca voluntar. Atunci avea nevoie de o recomandare de la o asociaţie pentru romi, ca să obţină o bursă.

De atunci însă nu a mai plecat, iar acum lucrează pe două proiecte europene care au drept scop informarea, consilierea, calificarea şi angajarea persoanelor de etnie romă. Spre deosebire de cei pe care vrea să-i angajeze, Georgiana a avut noroc să nu primească refuzuri pe piaţa muncii. "Mamei i-a fost mult mai greu, avea vârsta pe care o avea când a dat la facultate. Înainte să fie profesoară de limba romani, a încercat să se angajeze la confecţii, în tot felul de posturi care nu erau la adevărata ei valoare, dar se sacrifica doar ca să aibă ce să pună pe masă copiilor şi a întâmpinat multă discriminare. Eu am avut şansa să lucrez aici, unde nu ai cum să fii discriminat, ţinând cont că suntem 98% romi", spune fata.

Asta nu înseamnă că ar fi fost ferită de răutăţile copilăriei. "În şcoala primară – şi cred că de atunci am amprenta asta – îi auzeam pe colegi spunându-mi «baragladină» şi la un moment dat aveam impresia că oricine spunea cuvântul ăsta mi se adresa mie. Aşa că am învăţat bine ca să le dovedesc lor că pot. Niciodată în gimnaziu sau în liceu nu mi-a arătat vreun coleg sau profesor că m-ar discrimina. Au făcut- o însă într-un alt sens: «Vai, cât de bine înveţi, ce note mari ai, nici nu zici că eşti ţigancă!». Nu mă discriminau personal, ci etnia, e un lucru cumplit pentru un rom să audă asta. Aveam o colegă de etnie care era mult mai deschisă la culoare decât mine şi ei îi spuneau: «Cât de albă eşti, nici nu zici că eşti ţigancă», ei îi spuneau aşa şi eu ştiind că sunt mai colorată îmi va spune şi mie ceva", îşi mai aminteşte tânăra.

Are o siluetă de invidiat şi nişte ochi care ar înnebuni orice băiat. Iar tenul ciocolatiu nu face decât să-i încadreze şi mai bine trăsăturile. Cu cât a trecut timpul, culoarea pielii, motivul complexului ei, a devenit de fapt un atu. De altfel, Georgiana o moşteneşte pe mamă nu doar la hotărâre, ci şi la frumuseţe.

Când va veni schimbarea

În toate fricile care i-au dat de fapt mai multă putere, tânăra a văzut şi partea bună. "Acuma îmi pare rău că nu am candidat pe locurile pentru romi la facultate, am avut acel complex. Dar văd în asta şi un substrat pozitiv, în sensul că dacă ai un complex înseamnă că îţi asumi identitatea de rom", explică Georgiana.

Chiar dacă munceşte din greu pentru a schimba poziţia romilor în societate, Georgiana Răducanu crede că fără un efort comun al tuturor instituţiilor unui stat, nu doar al ONG-urilor, acest lucru este aproape imposibil. Iar termenul pe care îl dă ea până când lucrurile să se îndrepte spre normal este pe cât de trist, pe atât de realist: 50-60 de ani.

CONCLUZIE

Piaţa muncii e blocată. Fără discrimare

Cât de greu poate fi să angajezi 400 de persoane? Dar dacă sunt şi proaspăt calificate, deci fără experienţă, şi pe deasupra şi de etnie romă? Greu, foarte greu de răspuns. Georgiana o ştie bine: are peste cinci ani de experienţă în domeniul ocupării forţei de muncă de către persoanele de etnie romă.

Dacă în 2006 reuşea să angajeze într-o lună peste 30 de persoane, acum nu mai poate să găsească job pentru nimeni. "Avem de-a face cu o dublă situaţie gravă. Pe de-o parte ne era greu la început când încă mai erau locuri de muncă şi oferte numeroase, pentru că există problema discriminării. Acum se adaugă problema ofertelor slabe şi a refuzului angajatorului de a lua o resursă umană fără experienţă. Ei spun aşa: nu angajăm oameni fără experienţă. Toţi refuză şi se pune întrebarea: când vor căpăta oamenii ăştia experienţă?", spune deznădăjduită tânăra manager de proiect.

Unde mai pui că majoritatea se uită şi la persoana respectivă. "Reticenţa angajatorilor are un singur efect – e rom, nu contează câte clase are", completează Georgiana.

În cazul femeilor, problema se complică şi mai mult. O ştie de la mama ei care avea patru copii acasă şi a umblat pe la nenumărate uşi pentru a găsi orice fel de loc de muncă să-i poată întreţine. Nici acum, când este profesoară de romani şi educatoare, nu poate spune că discriminarea rămâne la uşile cancelariei.

Mama Georgianei a reuşit să-i aducă pe copiii din comunitatea tradiţională de romi la şcoală. Ţâncii vin la ea cu plăcere, părinţii au încredere şi nu se simt deloc complexaţi că puştii lor sunt îmbrăcaţi în port tradiţional sau că au învăţat ceva mai târziu să-şi spele mâinile cu săpun.

Cel mai important este însă că au alături pe cineva "de-al lor". "Se duc la şcoală şi văd că unii sunt menajaţi, iar el este lăsat retras într-o bancă, eventual în ultima şi mai deschid şi fereastra lângă el când văd că nu ştiu ce are prins în păr. Cam asta e situaţia. Cei mai mulţi romi ar vrea să-şi dea copiii la şcoală, dar sistemul îi îndepărtează. Nu neg însă că există o mică parte care nu-şi doreşte să meargă la şcoală", explică Georgiana.
EVZ prezintă în fiecare zi, până pe 8 aprilie, Ziua Mondială a Romilor, poveştile unor reprezentanţi ai etniei care nu s-au lăsat descurajaţi, au muncit dublu şi au demonstrat că se poate construi un drum care să lege sărăcia din şatră cu unele dintre cele mai nobile profesii.

  • Patrick Dulgheru, încătuşat în Irlanda, doctor în Belgia
  • Soarta oficială a romilor, sâmbure de scandal
  • Ieri se ruga să fie româncă, azi e mândră că e romă
  • "Un rom care a trăit în Franţa nu se compară cu unul român"

COMENTARIILE VOR FI MODERATE!