Traian Băsescu i-a propus lui Victor Ponta să preia funcţia de premier ştiind probabil că sunt puţine şanse ca acesta să o accepte. Ca într-o partidă de poker în care nu ai cărţi foarte bune în mână, dar ridici miza consistent, pentru a-ţi intimida adversarii şi a-i face să iasă din joc. O cacealma, pentru cunoscători.

Înţeleg că liberalul Crin Antonescu- de altfel un împătimit al acestui joc- a spus primul "pas". Probabil pentru că era oricum ieşit din joc. Oferta nu i se adresa. Doar "ăla micu’ ", lipsit de experienţă, a muşcat momeala, "a mers" şi a pierdut, legitimând oferta lui Băsescu.

Victor Ponta a fost precaut. Ar fi fost ilogic să accepte instalarea la Palatul Victoria. Nu-ţi trebuie multă experienţă politică să realizezi că n-are niciun sens să te legi la cap dacă nu te doare. De ce ar fi preluat funcţia de premier cu nouă luni înainte de alegerile parlamentare? Ca să intre în campania electorală cu imaginea şifonată.

Dacă ar fi acceptat, liderul PSD ar fi căzut într-o "capcană cu miere" ("honey trap", cum zic americanii) din care i-ar fi fost foarte greu să iasă. Situaţia economică fragilă nu i-ar fi permis să pună în practică niciuna dintre promisiunile populiste cu care şi-a sedus, de-a lungul timpului, electoratul adept al statului asistenţial. Cum "marile deziluzii se nasc din marile iluzii" (vorba lui Vladimir Putin după alegerea lui Barack Obama) electoratul s-ar fi lămurit în câteva luni că nu  curge lapte şi miere în guvernarea USL, iar Victor Ponta s-ar fi erodat în ritm accelerat.

Preşedintele Băsescu era aproape sigur că liderul PSD va spune "nu" în momentul în care a lansat "oferta otrăvită". Este evident că şeful statului a vrut doar să puncteze "pentru stenogramă" problema desemnării lui Victor Ponta drept premier. A făcut-o de două ori, numai pentru a fi credibil în ochii opiniei publice, în momentul dezvăluirii episodului cu pricina. Prima oară când a făcut "oferta", liderii USL s-au hlizit de parcă preşedintele le-ar fi spus un banc reuşit. A doua oară i-a mers, pentru că Daniel Constantin de la PC a luat act de ofertă, legitimând, după cum spuneam, demersul preşedintelui.

Traian Băsescu și-a asumat totuşi un mare risc politic. Ce s-ar fi întâmplat dacă Ponta ar fi acceptat? Altfel spus, cum ar fi fost afectată imaginea şefului statului dacă Emil Boc, înlăturat din funcţie şi la presiunea străzii, ar fi fost înlocuit cu unul din cei doi lideri ai Opoziţiei. Înfrângere pe linie. Din toată tărăşenia opinia publică ar fi înţeles un singur lucru: USL l-a schimbat pe Boc şi a preluat puterea executivă. Presiunea asupra preşedintelui ar fi crescut brusc.

Opoziţia i-ar fi cerut președintelui demisia. Suporterii USL ar fi prins aripi, ar fi ieşit, probabil,  în stradă în număr mult mai mare şi ar fi forţat debarcarea preşedintelui. Şansele PDL de a  obţine un scor onorabil în alegeri ar fi fost spulberate definitiv. Într-un cuvânt: dezastru. Victor Ponta a dat însă cu piciorul ocaziei de a repurta o victorie politică de răsunet.

Ce l-a determinat pe Traian Băsescu să amorseze o bombă care risca să-i explodeze în faţă? Doar dorinţa de a demonstra mai târziu, într-o seară călduţă de martie, că Victor Ponta nu e un politician responsabil, așa cum pozează de la celebrul discurs de la învestitura lui Mihai Răzvan Ungureanu? Că nu vrea să pună osul la guvernare în momente grele? Că nu urmăreşte decât să-şi conserve capitalul de imagine? Doar atât? E prea puţin.

Nu sunt foarte sigur că Ponta şi-a dezamăgit electoratul prin faptul că nu a acceptat funcţia de premier. Votanţii săi îl vor la putere la pachet cu debarcarea lui Băsescu. Orice compromis nu este acceptabil.

Nu cred că mesajul "neseriozităţii" lui Ponta a prins la electoratul nehotărât. De ce l-ar blama acesta pe şeful PSD pentru că a refuzat coabitarea cu şeful statului. Mi-e greu să cred că Victor Ponta a pierdut voturi refuzând acest parteneriat. Dimpotrivă. Dacă l-ar fi acceptat, ar fi suferit prejudicii de imagine.

Prin această mutare tactică, Traian Băsescu a creat o supapă prin care să se mai elimine o parte din tensiunea socială. În an electoral, o astfel de presiune poate duce la explozii cu consecinţe imprevizibile pentru PDL. De acum încolo, când Victor Ponta va chema alegătorii la revoluţie, pentru a îndepărta dictatorul care se ţine cu dinţii de scaun, deşi poporul îl urăşte, Traian Băsescu îi va reaminti că a refuzat ocazia să preia puterea în mod paşnic și-i va decredibiliza mesajul.

Este posibil ca preşedintele să-i fi creat lui Ponta şi o problemă în interiorul USL. Dacă ar fi acceptat să fie premier, Uniunea ar fi organizat alegerile de la sfârşitul anului. Prin Ministerul de Interne ar fi controlat procesul de pregătire şi derulare a scutinului. Prin Ministerul Dezvoltării ar fi direcţionat fondurile destinate infrastructurii către firmele de casă ale baronilor. Aceştia ar fi inaugurat poduri şi podeţe, drumuri şi drumeaguri, ar fi maximizat scorul partidelor lor la locale şi parlamentare. Dan Voiculescu ar fi fost foarte fericit că noile legi ale energiei ar fi fost elaborate într-o formă care să ţină cont şi de interesele sale de bussiness. Toată lumea ar fi fost fericită, dacă nu s-ar fi găsit Ponta să refuze o asemenea "pleaşcă".

În 2009, când PSD a decis să părăsească guvernarea cu câteva luni înainte de prezidenţiale, mulți au spus că această greșeală a dus la pierderea alegerilor de către Mircea Geoană. E foarte posibil să fie aşa. Dacă istoria se va repeta, dacă USL va lua un scor sub aşteptări în alegerile locale, multe oale se vor sparge în capul lui Victor Ponta, cel care a refuzat să fie premier într-o zi friguroasă de februarie şi a fost deconspirat într-o seară călduţă de martie.