Tot miercuri, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea procurorului general prin care solicita strămutarea dosarului având ca obiect suspendarea efectelor hotărârii de adopție până la soluționarea ordonanței președințiale.

„Respinge cererea formulată de petentul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. 910/54/2019 al Curţii de Apel Craiova – Secţia I civilă. Definitivă”, se arată în minuta Înaltei Curți.

În ceea ce privește dosarul de pe rolul Tribunalului Olt, judecătorul Diana Cotoi a declarat pentru Agerpres că după ce va fi redactată motivarea, cauza va fi trimisă la Judecătoria Slatina.

Curtea de Apel Craiova a decis, pe 2 iulie, strămutarea de la Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt a dosarului în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora Sorina.

„Curtea de Apel Craiova a admis cererea de strămutare de la Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt, a dat desfiinţată de drept sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în care soluţionarea procesului a fost declarată în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, a dispus înaintarea dosarului în favoarea Judecătoriei din Drobeta Turnu Severin şi refacerea tuturor actelor îndeplinite de instanţă înainte de strămutare”, a preciza atunci, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova, Ionel Grigorie.

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a contestat în instanţă decizia judecătorilor prin care fetiţa din Baia de Aramă a fost dată spre adopţie şi a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minoră.

Licu a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială către Tribunalul Mehedinţi, prin care a solicitat interzicerea părăsirii ţării de către minoră. Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa către Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Te-ar putea interesa și: