

După aproape două ore, Bogdan Roman a părăsit Palatul de Justiţie din Timişoara, fiind dus înapoi în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş. A ieşit zâmbind şi a refuzat să facă vreo declaraţie.
Şi avocata lui, Carmen Ţăranu, a încercat să evite întrebările legate de audierea lui Bogdan. Ea a precizat că ancheta este în curs de desfăşurare şi nu vrea să vicieze demersul acesteia. Mai mult, a refuzat să spună unde a stat ascuns fiul cel mare al primarului din Deta, din momentul în care a fost dat în urmărire generală până când a fost prins de poliţişti. Ţăranu însă susţine în continuare că Bogdan Roman s-a predat anchetatorilor, deşi aceştia spun că a fost "săltat" de pe o stradă din Timişoara.
"Bogdan Roman nu s-a predat poliţiei, ci a fost depistat. Predarea ar fi fost luată în calcul dacă, în zilele cât a fost căutat, s-ar fi prezentat, singur, la o secţie de poliţie, ceea ce nu a făcut", a declarat Mădălina Mezdrea, ofiţerul de presă al Poliţiei Timiş.
Poliţia din Deta a ieşit bine în anchetă
Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, care s-a implicat în ancheta scandalului din Deta, a prezentat, ieri, un prim raport de evaluare a poliţiştilor din localitate care erau de serviciu în acea noapte. Potrivit documentelor, oamenii legii şi-au făcut datoria şi au acţionat conform procedurilor.
Cât priveşte întreaga activitate a postului de poliţie, Liviu Popa a precizat că "au ieşit la iveală o serie de neajunsuri şi disfuncţionalităţi în modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către zece poliţişti, respectiv trei ofiţeri şi şapte agenţi". Şeful Poliţiei a declarat, însă, că aceste "neajunsuri" vor face obiectul unei viitoare anchete.
Cum a evoluat scandalul de la Deta: