Rezumând, sunt cinci cauze principale rezultate din analiza internă a partidului:

„1) Lipirea de PSD și de Liviu Dragnea. 2) Absența lui Călin Popescu Tăriceanu de pe listă a făcut că alegătorii să nu-l asocieze pe acesta cu partidul. 3) Prezența ridicată la urne: în ALDE estimările erau făcute pentru o prezență redusă de maximum 35%. 4) În ziua votului s-au pierdut procente importante: nu au ieșit la vot toți simpatizanții ALDE. 5) Unele filiale s-au plâns că unele voturi anulate ar fi fost din partea unor simpatizanți ALDE”, potrivit știripesurse.ro

„Incredibil cum toată lumea zicea în campanie doar de Dragnea. A fost nebunie împotriva lui Dragnea, toți colegii s-au plâns de asta. Numai 'Jos cu Dragnea', nu a mai contat nimic. Ce să îi zici lui ALDE? Nu aveai ce să îi reproșezi. Nici noi nu am făcut ceva prea spectaculos, dar cu atât mai puțin nu am făcut ceva rău să zici că leagă lumea de aia. Iar Tăriceanu chiar a avut o percepție favorabilă. Peste tot, PSD ne-a omorât. Principalii noștri adversari PSD-ul a fost, iar Tăriceanu are imagine foarte bună dar nu a fost totuși asimilat cu ALDE, nu a fost lipirea făcută cum trebuie”, a menționat un lider ALDE, conform aceleiași surse.

Soluția pentru a ieși din criza declanșată de rezultatul alegerilor europarlamentare ar fi candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu la alegerile prezidențiale. Filialele județene ale partidului îi cer deja acest lucru, în ideea în care un scor bun  al acestuia ar face ca formațiunea politică să fie pregătită pentru alegerile locale din 2020, unde și-ar dori să candideze separat de PSD.

 

Te-ar putea interesa și: