Caţavencii îşi fac reclamă moca pe site-ul şi pagina de Facebook ale Academiei
- Cristian Şt. Vasilcoiu
- 28 iunie 2011, 17:06
Noul redactor-şef al "Academia Caţavencu", Denis Dinulescu, declară că s-a depus o plângere la compania Facebook, în vederea închiderii paginii "în litigiu".
"Caţavencii" – noua revistă de satiră şi umor a lui Dinu Patriciu, condusă de Doru Buşcu şi Mircea Dinescu – îşi fac reclamă gratis pe site-ul (www.catavencu.ro) şi pagina de Facebook ale "Academia Caţavencu", publicaţie preluată de Dan Adamescu.
Noul redactor-şef al "Academia Caţavencu", până nu demult condusă de Doru Buşcu, Denis Dinulescu, declară că a fost înaintată o plângere către compania Facebook, în vederea închiderii contului în litigiu. "Trebuiau să renunţe din bun simţ şi politeţe. Ei au parola lor. Noi n-am vrut să fim măgari şi să o spargem, că ştiţi şi dumneavoastră că există persoane care se ocupă cu aşa ceva, dar situaţia se va reglementa. Oricum, este o măgărie", a declarat, pentru EVZ, Denis Dinulescu.
Administratorul "Medien Holding", în portofoliul căreia se regăseşte "Academia Caţavencu", Adrian Rus, a răspuns sec: "Situaţia este complicată şi facem acum demersuri pentru a o simplifica".
Doru Buşcu nu a putut fi contactat. CITIȚI ȘI:
- Care-s adevăraţii caţavenci: Caţavencii, Kamikaze sau Academia Caţavencu? | VIDEO
- Superofertă: "Academia Caţavencu" s-a dat la jumătate de preţ
- Adamescu nu-i lasă Caţavencu lui Buşcu. Pentru brand se bate şi Adrian Sârbu, boss-ul PRO TV