Cătălin Voicu a „căpușat”și Electrica prin firma finului

Cătălin Voicu a „căpușat”și Electrica prin firma finului

Fostul consilier al lui Ion Iliescu și cel care visa să ajungă Ministru de Interne este acuzat că a tras sfori pentru ca firma „finului” să câștige zeci de contracte cu societăți de stat. Paguba produsă de intervențiile lui este de 1,6 milioane de euro.

Limbutul senator Cătălin Voicu, general al Armatei Române și fost consilier al lui Ion Iliescu, a fost pus sub acuzare într-un nou dosar penal. Procurorii DNA susțin că, în urmă cu 10 ani, Voicu, prin influența sa, a determinat directori ai Electrica și din cadrul Ministerului Economiei să cumpere la prețuri astronomice produse sau materiale de protecție a muncii de la firma finului său. Ieri, Voicu a fost adus la DNA din penitenciar pentru a i se prezenta noile acuzații.

Directorii complici

Anchetatorii susțin că, deși aveau pe stoc produse similare, directorii de la Electrica au cumpărat scump și au plătit preferențial firma SC Tech Safety din Târgu Jiu, societate care aparținea lui Radu Dan Floarea, presupusul fin al lui Voicu. Ca urmare a acestor „intervenţii” a fost produs un prejudiciu de 6.180.299 de lei, bani care reprezintă diferenţa de preţ dintre valoarea de cumpărare şi valoarea de revânzare practicată de firma finului lui Voicu în relația cu societățile de stat.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest caz au mai fost puși sub acuzare alți 12 funcționari, printre care foștii directori ai Electrica SA Nicolae Coroiu, Constantin Chivulescu și Constantin Oprea, cu toții acuzați de abuz în serviciu după ce au cumpărat fără licitație produse inutile, aflate deja pe stoc. În perioada august 2004 – februarie 2005, au fost încheiate 77 de contracte și s-au semnat 48 de ordine de plată către Tech Safety SA. În acest moment, fără contracte de la stat, firma este în faliment, urmând a fi dizolvată. Numele lui Radu Dan Floarea apare și în dosarul în care fostul senator PSD a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare. Fostul politician a tras diverse „sfori” și a intervenit pe lângă judecătorii de la Curtea Supremă pentru a da câștig de cauză prietenului Costel Cășuneanu, implicat în mai multe litigii comerciale.

Fabricantul de probe

Astfel, Voicu a spus anchetatorilor că a împrumutat 200.000 de euro de la Costel Cășuneanu pentru finul său, Radu Dan Floarea, care avea nevoie urgentă de bani. Ulterior, procurorii l-au interceptat pe Floarea când discuta cu avocata sa. În discuții, cel dintâi afirma răspicat că i-a restituit lui Voicu toate datoriile și că nu mai avea la acesta nicio obligație.

„Eu ce-am avut de dat i-am dat banii înapoi (lui Voicu - n.r.).Băi, frate, ce mă bagă pe mine? Doamne, iartă- mă! Eu ce-am avut datorie, eu i-am dat-o! (...) Poa’ să mă cheme oricine, oriunde, eu recunosc într-adevăr când mi-a dat bani, da’ eu i-am dat banii înapoi și cu aia gata. Eu nu intru în ... de genul acesta în care văd că e băgat (Voicu - n.r.)”, se consemnează într-o stenogramă a dosarului. Mai mult, întrebat de femeie de când este finul lui Voicu, Floarea afirmă: „Eu nu sunt finul lui, în primul rând!”. Astfel, el a ajuns la concluzia că Voicu, prin declarațiile sale, a dorit să fabrice probe în apărarea sa.

Datorie inexistentă

„Eu știam de datoria certă, care am datoria. Și eu m-am achitat de datorie. Și nici n-a.. niciodată n-am primit asemenea sumă. Hai, mă! Să fim serioși! Ce dracu’ încearcă să-mi pună mie în cârcă de, eu nu mă bag în jocuri de genu’ acesta, mă! La DNA eu spun adevărul”, îi spunea Floarea intelocutoarei sale. „Ce treabă am avut eu cu Cășuneanu, ce bani am luat eu de la Cășuneanu? Nu am luat niciun ban. Eu am dat banii înapoi”, mai susține Floarea. În stenograme apare și o discuție între senator și Floarea, purtată pe 22 decembrie 2009, la două săptămâni după ce Voicu a fost ridicat și dus la DNA. Voicu i se adresează acestuia cu „domnu’ fin” și îi spune că așteaptă să-i returneze un împrumut, bani pe care i-a luat de la „domnul Cășuneanu”.

„Acum vorbesc ca să înțelegeți dumneavoastră...”

În aprilie 2013, Cătălin Voicu era condamnat definitiv la 7 ani de închisoare pentru corupție. A făcut circ la Instanța Supremă și a chemat Ambulanța după ce a leșinat pe holuri. Voicu este autorul unor afirmații memorabile care au făcut deliciul presei. Una dintre cele mai cunoscute expresii folosite de Voicu în discuţiile telefonice este: „Acum vorbesc ca să înţelegeţi dumneavoastră”, cu scopul de a-i pune în gardă pe partenerii de discuţie că urmează un mesaj cifrat. Apoi, Voicu începea să foloscă un limbaj codat, împrumutat din medicină. „Voiam să vă informez în legătură cu hârtiile acelea medicale trimise de domnul doctor al dumneavoastră și transmise sub ștampila domniei sale (...) Am înțeles că diagnosticul e foarte bun și nu-i rău, deci n-a fost cancer nici într- un caz”.

Ulterior, după ce a fost trimis după gratii, Voicu s-a adaptat condițiilor de detenție. Jurnaliștii de la GSP l-au surprins pe fostul politician în închisoare. Cu un fes negru pe cap şi cu o voce mieroasă i-a cerut celui care împărţea fasole la marmidă: „Te rog frumos, pune-mi şi mie mai multă costiţă afumată în castron. Mi-e foame!”.