Turiştii care s-au decis ce vor să viziteze de Crăciun şi Revelion îşi pot cumpăra pachetele cu reduceri de circa 20% la Târgul de Turism de la Romexpo.
Fie că v-aţi hotărât sau nu unde veţi petrece Sărbătorile de Iarnă, aveţi ocazia să comparaţi ofertele şi chiar să achiziţionaţi excursiile cu discounturi de până la 20% la Târgul de Turism al României, deschis ieri în pavilionul central al Romexpo.
- Expoziţia, aflată la a 24-a ediţie, va fi deschisă până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.
- Biletul de intrare costă 5 lei.
Oferta este bogată - la târg participă nu mai puţin de 140 de companii din 15 ţări, care se întrec în standuri care de care mai arătoase, în încercarea de a recrea o parte din atmosfera zonei de unde provin. Astfel, veţi vedea expoziţie cu vânzare de bijuterii egiptene, de mezeluri ardeleneşti şi chiar horincă maramureşeană.
Crăciun la vatră
Crăciunul este considerat o sărbătoare de familie. Până şi Prinţul Paul şi Prinţesa Lia ai României, prezenţi la deschiderea oficială a târgului, au spus că îşi vor petrece Sărbătorile de Iarnă în ţară, în zona Moeciu.
Dacă decideţi să rămâneţi în România, puteţi alege hoteluri sau pensiuni. Majoritatea ofertelor cuprind masa festivă, alături de diverse obiceiuri. De exemplu, la Complexul Eden din Predeal puteţi participa la pregătirea porcului în stil tradiţional, cu ţuică şi vin fiert. Pachetul de două nopţi costă 890 de lei pentru două persoane, cu mic dejun.
Datinile din Maramureş le puteţi vedea la pensiunea Lăcrămioara, 3 margarete, unde veţi gusta bucate tradiţionale: pomana porcului, sarmale, cozonaci. Sejurul de patru zile costă 700 lei/persoană, iar pentru o sumă în plus, vă puteţi plimba cu sania trasă de cai. Totodată, puteţi participa, pe 27 decembrie, la festivalul de datini şi obiceiuri de la Sighetul Marmaţiei.
Revelion de lux
Cei care doresc să se răsfeţe de Revelion pot alege staţiunile din Turcia. La Hotelul Concorde din Antalya, 5 stele, pachetul de cinci nopţi costă 679 euro/pesoană, în oferta Alibaba Tour. Un Revelion în Austria, la pensiunea Stadlmuhle 3 margarete din staţiunea Bruck, costă 523 euro/ persoană, pentru şase nopţi all inclusive. Agenţia Z Tour face reduceri de 10% pentru înscrierile care se fac în perioada târgului.
Sau puteţi alege o excursie în Egipt, la Sharm el Sheikh. Cu 716 euro staţi şapte nopţi la hotelul El Hayat Sharm 4* în regim all inclusive, conform ofertei agenţiei Kusadasi Sau puteţi alege o ofertă în Bulgaria. De exemplu, în staţiunea Constantin şi Elena, la hotelul de 4* Azalia SPA, trei nopţi cazare ultra all inclusive costă 295 euro, în oferta agenţiei Kusadasi.
Cazare gratuită la 1.600 hoteluri din Europa
Tot la Târgul de Turism puteţi participa la o tombolă unde, dacă aveţi noroc, veţi câştiga un card cu care puteţi merge să vă cazaţi gratuit în unul din cele 1.600 hoteluri din Europa, în următoarele şase luni. Este un concept prezent în România de câteva luni.
"În mod normal, cardul 365 Holiday Plus costă 198 euro/an pentru doi adulţi şi unul sau doi copii, în funcţie de cum acceptă hotelurile partenere. Cu acest card puteţi sta câte şase nopţi pe an în orice hotel, cu condiţia să plătiţi micul dejun şi cina", explică Marius Juribiţă, manager Holiday Plus.
"Oferim o reducere de 50 de euro pe pachet pentru toate excursiile pentru care turiştii achită un avans de 30% din sumă, în perioada târgului." REPREZENTANT AL AGENŢIEI DE TURISM KUSADASI
OFERTE DE CRĂCIUN
REVELION 2010-2011