Cât te costă Revelionul în oraşele care concurează capitalele lumii

Cât te costă Revelionul în oraşele care concurează capitalele lumii

New York, Rio de Janeiro, Sydney, Marrakesh, Toronto, Mumbai, Istanbul, Amsterdam, Auckland şi Cape Town au fost incluse în topul celor 10 oraşe care merită să fie capitale. Pentru o vacanţă în aceste oraşe, românii pot să scoată din buzunar chiar şi peste 6.000 de euro/persoană.

De exemplu, pentru o croazieră de lux cu îmbarcare în data de 21 decembrie din Sydney, Australia, şi debarcare pe 4 ianuarie în Auckland, Noua Zeelandă, un cuplu va plăti mai mult 12.700 de euro. Costul final depinde de data la care face rezervarea şi tipul de cameră ales.

În tarif sunt incluse cazarea în apartament cu servicii all inclusive, ceea ce înseamnă că se vor putea consuma şi băuturi alcoolice premium. De asemenea, turiştii vor avea parte de serviciile unui majordom. Tariful acoperă şi serviciile la bord, taxele portuare şi guvernamentale, transferurile în centrul oraşelor - porturi, precum şi activităţi de recreere, cum ar fi piscină, jacuzzi, teatru, discotecă sau pistă în aer liber pentru jogging.

Fără curse directe

Clientul poate solicita şi alte servicii agenţiei de turism, cum ar fi rezervarea unor bilete de avion de la Bucureşti la Sydney şi de la Auckland la Bucureşti, însă acestea nu intră în tariful menţionat mai sus. Costul unui asemenea bilet este de 1.000-1.200 de euro. Din Auckland spre bucureşti nu este nicio cursă directă.

De asemenea, tariful nu include nici transferul aeroport - port - aeroport sau asigurarea medicală.

Cei care vor să admire focurile de artificii care vor lumina cerul din Sydney în noaptea de Revelion vor putea opta pentru sejururi mai scurte şi ceva mai ieftine. De exemplu, un sejur de 14 zile la un hotel de 4 stele costă circa 3.600 de euro/persoană.

Revelion la Toronto şi New York

La Toronto, tarifele sunt ceva mai mici faţă de Sydney. De exemplu, un sejur de 8 zile, care include şi masa de Revelion, are preţuri începând de la 1.350 de euro/persoană, la care se adaugă circa 200 de euro/persoană, cât sunt taxele de aeroport, şi prima pentru asigurarea medicală.

Mai la sud, în New York, pentru un sejur de 5 zile, tarifele variază de la aproape 730 de euro la peste 1.000 de euro, în funcţie de câte stele are hotelul la care urmează să se cazeze turiştii. Cu cât acestea sunt mai aproape de centru, cu atât cresc şi costurile.

<object width="425" height="344"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/yfv9N8IQwg8?fs=1&hl=en_US"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/yfv9N8IQwg8?fs=1&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="425" height="344"></embed></object>

Superoferte pentru Istanbul

În Marrakesh, unde temperatura medie anuală nu scade sub 12 grade Celsius, turiştii români pot petrece un sejur de 4 zile la preţuri începând de la 95 de euro, dacă aleg un hotel de 3 stele. Un sejur de 7 zile, la 4 stele, costă cel puţin 350 de euro. Pentru un sejur la fel de lung, dar petrecut la un hotel de 5 stele, turistul va plăti tarife care pornesc de la 370-460 de euro, în funcţie de facilităţi.

Cei care vor să sărbătorească trecerea dintre ani pe malul Bosforului pot găsi oferte de la 77 de euro/persoană, valabile doar dacă merg în vacanţă în Istanbul cel puţin 2 persoane. Atenţie însă: ofertele su superpreţ nu includ mereu şi transportul.

<object width="425" height="344"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/3t-gQSngjjs?fs=1&hl=en_US"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/3t-gQSngjjs?fs=1&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="425" height="344"></embed></object>

Ne puteți urmări și pe Google News