Cât mai costă vacanța românilor pe litoral

Cât mai costă vacanța românilor pe litoral

An de an, litoralul românesc este luat cu asalt de turiștii români, dar și de cei care vin din alte țări, pentru a petrece câteva zile de relaxare, cu soare, în stațiunile de la malul Mării Negre. EVZ vă prezintă cât îi costă pe români, luxul de a se bronza la noi în țară.

O statistică oficială realizată din datele culese de operatorii din turism de pe litoral, de la hoteluri, dar și din vânzările agențiilor de turism, arată că anul trecut au fost 1.4-1.5 milioane de turiști pe litoral. „Anul acesta, pâna acum, 1 mai - 29 iulie, au fost aproximativ 45%-55%, adică cel puțin 630.000.

Până acum au venit atâția turiști, deoarece vremea a fost capricioasă, a plouat mult în luna iulie, dar trebuie să ne gândim și la faptul că până în 15 iunie elevii s-au aflat la școală. În schimb, de la sfârșitul lunii iulie și până pe 25 august, va fi un grad de ocupare în hoteluri de 100%”, a delcarat pentru EVZ, Gabriela Peșeț, consilier de comunicare Asociația Patronală a Agențiilor de Turism (ANAT).

Prețurile au crescut

Față de anul 2018, prețurile au crescut cam cu 7-8%, după cum a explicat Gabriela Peșeț, dar „din 20 august, în funcție de propria politică a fiecărui hotel, se aplică primul prag de reduceri, iar cel de-al doilea prag de la 1 septembrie”, conchide Gabriela Peșeț.

Stațiunea Mamaia rămâne una dintre cele mai vânate, chiar dacă s-a extins mult spre Nord. Aici, sunt nu mai puțin de 272 de unități de cazare, care însumează 26.000 de locuri. Un sejur de șase nopți, în perioada 2-8 august, la un hotel de 5 stele, cu mic dejun inclus, pornește de la 6.788 lei. Dacă doriți să alegeți varianta „all inclusive”, la un hotel de 4* din Mamaia, veți scoate din buzunar 11.940 lei. La un hotel cu 3* prețurile încep de la 3.150 lei. Dacă mergem spre Sudul litoralului, prețurile nu scad spectaculos. În Eforie Nord, tot pentru aceeași perioadă, ar trebui să scoateți din buzunar, undeva în jur de 2.400 lei la un hotel de 3*. Dacă v-ați propus să mergeți în orașele distracției, la Costinești, o cazare la 3* v-ar ajunge 1.800 lei, iar o cazare de 2* la Vama Veche 1.860 lei.

 

Perioada 2-8 august Mamaia-Constanța

  • Hotel de 5* - prețuri de la 6.788 lei la 15.911 lei
  • Hotel de 4* - prețuri de la 3.150 lei la 8.316 lei
  • Hotel de 3* – prețuri de la 2.197 lei la 7.140 lei Eforie Nord
  • Hotel de 5* - prețuri de la 9.000 lei
  • Hotel de 3* - prețuri de la 2.400 lei la 4.598 lei Costinești
  • Hotel de 3* - prețuri de la 1.670 lei la 3.780 lei Vama Veche
  • Hotel de 2* - prețuri de la 1.860 lei la 2.590 lei

 

Perioada 9-15 septembrie Mamaia-Constanța

  • Hotel de 5* - de la 7.056 lei
  • Hotel de 4* - de la 1.805 lei la 2.647 lei
  • Hotel de 3* - de la 1.194 lei la 2.600 lei Eforie Nord
  • Hotel de 5* - prețuri de la 3.848 lei
  • Hotel de 4* - prețuri de la 1.200 lei la 2.364 lei
  • Hotel de 3* – prețuri de la 720 lei la 1.620 lei Costinești
  • Hotel de 4* - prețuri de la 1.181 lei
  • Hotel de 3* – prețuri de la 720 lei la 1.597 lei Vama Veche
  • Hotel de 4* - prețuri de la 1.400 lei la 2.280 lei
  • Hotel de 3* – prețuri de la 1.170 lei la 1.980 lei

Ne puteți urmări și pe Google News