În anii trecuţi, proprietarii afişau preţuri mai mari pentru apartamentele care se vindeau “la pachet” cu un loc de parcare sau o boxă. Acum, aceste "anexe", cum le spune Sandu V., un bucureştean care încearcă să îşi vândă apartamentul, sunt doar ca să crească atractivitatea locuinţei, dar nu mai pot cântări la stabilirea preţului.

"Am avut oferte şi nu l-am dat pentru că am aşteptat un preţ mai bun. Am şi boxă cu rafturi solide şi uşă metalică, aşa că am cerut mai mult. Acum, le zic de boxă, numai aşa, să fac reclamă mai frumoasă, că nu mă mai sună aproape nimeni", mărturiseşte bărbatul. Sandu V. încearcă să vândă un apartament cu două camere, situate în zona sudică a Capitalei. La finele lui 2008, un vecin a vândut un apartament similar cu 75.000 de euro. În toamna lui 2008, un alt apartament similar şi-a găsit noi proprietari, contra sumei de 64.000. Sandu V. încearcă să scape acum de apartamentul pe care cere 55.000 de euro, dar spune că lumea nici nu mai sună să ceară alte informaţii, darmite să mai facă un credit "pe atâţia amar de ani".

Pretenţiile scad

Ca şi el, şi alţi proprietari au mai renunţat la pretenţii. De exemplu, proprietarul unui apartament dintr-un complex rezidenţial din Colentina accept plata în două rate a sumei de 73.000 de euro, bani pe care îi cere în  schimbul unui apartament cu 2 camere tip studio, care se vinde la pachet cu o boxă. Cu 2.000 de euro în plus, un cumpărător poate dobândi un apartament cu 3 camere în cartierul Militari, proprietarul scoţând la vânzare şi un loc de parcare. Preţul, conform anunţului, este negociabil.

În zona Titan, preţul unui imobil cu 2 camere şi boxă coboară la 65.000 de euro, dar oferta include şi un loc de parcare. Pentru un apartament cu 3 camere, terasă izolată, boxă şi loc de parcare, dar care este situat la ultimul etaj al blocului, proprietarul cere 65.000 de euro.

Supermarket versus boxă

Pentru cei care îşi caută o locuinţă, dar preferă să îşi cumpere murăturile iarna, de la supermarket, nu contează dacă apartamentul se vinde la pachet cu o boxă, ci alte aspecte sunt luate în considerare.

"Nici măcar nu m-am gândit la boxă, m-am uitat în primul rând la anul construcţiei, la cât de spaţios şi luminos este, dacă are balcon, dacă geamurile dau spre o altă clădire sau nu, la ce etaj este amplasat apartamentul", mărturişeşte Ana, o tânără care îşi caută o locuinţă.

Dan T. spune că, după naşterea fiului său, boxa de la beci şi-a dovedit utilitatea.

"Ne ajută şi soacra şi facem compot, dulceţuri, punem murături. Nu prea ţine zacusca, pentru că este destul de cald pentru asemenea conserve. Însă, e foarte utilă şi s-a meritat investiţia", spune bărbatul.

Unul dintre principalele avantaje ale deţinerii unei boxe este acela că poţi face "rezerve de bunătăţuri pentru iarnă", după cum spune Dan T., pe care, bineînţeles, le cumperi mai ieftin vara şi le pui la păstrare pentru iarnă, când toate se scumpesc. Mai ales anul acesta, crede Dan, oamenii vor căuta să îşi facă rezerve, pentru a trece mai uşor peste lunile de iarnă.