Alertă în politică! Cât de tare s-au prăbușit PNL şi PSD în sondaje
- Antonia Hendrik
- 30 mai 2020, 12:47
Un nou sondaj de opinie realizat de institutul de sondare Avangarde, condus de sociologul Marius Pieleanu, ,arată cum stau partidele în prezent, în special PNL şi PSD.
Avem un nou sondaj cu partidele importante din România. Perioada de criză cauzată de pandemie nu a adus procente în plus ci, dimpotrivă, asistăm la căderi semnificative, în special PNL.
"Cifrele reflectă o realitate, o fotografie a momentului la sfârșitul acestei luni mai. Vom vedea cum sunt poziționate principalele forțe politice și vom constata că sunt surprize față de ceea ce unii se așteptau.
Sigur că toată lumea se întreabă cât de mult a pierdut PNL de pe urma guvernării în această perioadă de criză. Alții se întreabă dacă a câștigat într-adevăr PSD făcând o opoziție destul de bleagă, dar având avantajul că nu i se sparg în cap toate ponoasele guvernării".
"Este vorba doar de 40% dintre românii care au indicat un partid. Pentru prima dată în ultimele 3 luni și ceva, cei care au indicat un partid sau o personalitate, după caz, sau dus sub 50%.
Drept urmare, din start subliniez faptul că e posibil să se producă mari distorsiuni până în luna octombrie, să zicem, când vor avea loc alegeri locale", a declarat Marius Pieleanu.
PNL - 35%
PSD - 29%
Alianța 2020 (USR + PLUS) - 13%
Pro România - 6%
UDMR - 5%
ALDE - 4%
PMP - 4%
PPU - 3%
Altele - 1%
Sondajul a fost realizat prin metoda CATI, pe un eșantion de 1.000 de respondenți, iar marja de eroare este de plus/minus 3,1, notează antena3.
Când vor avea loc alegerile în România?
Potrivit premierului Ludovic Orban, alegerile locale ar putea fi organizate între finalul lunii septembrie și începutul lui octombrie iar cele parlamentare pe 6 decembrie, dacă evoluția epidemiologică o va permite.
„După evaluările făcute de epidemiologi, cel mai probabil în lunile iulie-august vom avea o reducere foarte mare a numărului de cazuri, dacă respectăm regulile şi văd că românii sunt serioşi. De asemenea, a scăzut numărul de îmbolnăviri sub 200. Pentru a face o campanie electorală, ai nevoie ca nivelul epidemiei să fie foarte scăzut şi de o perioadă de timp pentru campanie. Cel mai bun moment pentru locale ar fi sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie. Estimările privind valul al doilea este 15 octombrie – 1 noiembrie. Cam asta este pentru locale”, a spus Ludovic Orban.