CNA a discutat despre sesizarea legată de declanşarea linşajului mediatic. Consiliul a relativizat derapajele din emisiunea lui Gâdea şi s-a declarat neputincios.
Grohăieli de porc, fraze scoase din context, accentuarea până la ridicol a unor banale greşeli şi jigniri, toate difuzate ca demers "jurnalistic" în "Sinteza zilei" din 14 ianuarie. Nimic nu i-a impresionat pe membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului. Nici atacurile la fizicul Andreei Pora, difuzarea imaginilor cu jurnalista mâncând la o recepţie şi nici alăturarea chipului său cu apoteoticul "suge…, suge…", nu au părut revoltătoare. Mai mult, sceneta semnată de IComedy ce o caricaturiza a reuşit să-i smulgă un surâs membrului CNA, Turos Lorand. Scandal în Consiliu În şedinţa CNA de ieri, patru dintre cei şapte ziarişti atacaţi sistematic de trustul lui Voiculescu au purtat o discuţie cu membrii Consiliului pe tema degradării mediului audiovizual, a capacităţii CNA de a stăpâni situaţia într-un an electoral, dar şi a faptului că neaplicarea cu seriozitate a legii duce la derapaje. Introducerea discuţiei pe agendă, în ultimul moment, a generat controverse între membrii Consiliului, unii susţinând, în funcţie de simpatiile politice, că mai sunt derapaje similare şi la alte posturi. Aflaţi la CNA, Robert Turcescu, Dan Andronic, Mircea Marian si Silviu Sergiu au atras atenţia că în emisiunea incriminată s-a produs "cel mai violent linşaj mediatic" şi au subliniat faptul că atacurile la persoană nu au legătură cu jurnalismul. "Vă spun sincer că ceea ce văd în ultimele 30-40 de zile la Antena 3 depăşeşte orice nivel de acceptabilitate. Cred că o anumită lipsă de fermitate a CNA a dus în zona aceasta. Legislaţia există, trebuie doar să o aplicaţi", a spus Dan Andronic, ca răspuns la afirmaţiile unor membri CNA că nu există pârghii legale. Jurnaliştii au avertizat că lucrurile vor degenera. "Pe oricare dintre membrii CNA dacă vă fac nemernici, nesimţiţi, vă convine? Am venit la o autoritate care sper că poate să aplice o lege a audiovizualului. Vă rog să vă concentraţi asupra câtorva aspecte. E abia luna ianuarie a unui an electoral extrem de dur", crede Robert Turcescu. Narcisa Iorga, membru CNA a atras atenţia asupra faptului că, deşi în ultimul an au fost foarte multe reclamaţii, Antena 3 a primit amenzi maxime numai de patru ori, faţă de sute de somaţii şi amenzi mici.