Cât cheltuiesc românii pe distracţie

Cât cheltuiesc românii pe distracţie

Produsele media şi de divertisment au scos, anul trecut, din buzunarele românilor 2,5 miliarde de dolari americani. Asta înseamnă că un român a cheltuit, în medie, câte 120 de dolari pe an sau câte 10 dolari pe lună pentru aceste produse.

Valoarea totală a pieţei media şi de divertisment din România va creşte până la 3,8 miliarde dolari în 2015, potrivit unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC).

Piaţa de divertisment şi media din România va fi cea de-a treia cea mai dinamică din regiune, după cele ale Turciei (care va înregistra o rată anuală medie de creştere de 13,2%) şi Rusiei (11,7%), dar înaintea Poloniei (7,1%), Republicii Cehe (6,8%) şi Ungariei (6,2%), arată studiul Global Entertainment and Media Outlook 2011-2015.

"Aceasta este epoca de aur a consumatorului, cererea pentru produsele media digitale fiind în creştere şi devenind regula. În multe pieţe, industria de divertisment si media a fost profund afectată de perioada de recesiune pe măsură ce consumatorii şi-au accelerat migraţia către mediul online, ajutaţi fiind şi de revoluţionarea tehnologiilor", a declarat Bogdan Belciu, partener Servicii de Consultanţă de Management la PwC România.

Chinezii şi indienii nu au fost afectaţi de recesiunea globală

Anul trecut, economia globală a început să-şi revină după declinul din 2009, iar îmbunătăţirea climatului economic a jucat un rol important în revirimentul industriei de divertisment şi media, care a crescut cu 4,6% în întreaga lume, arată raportul citat.

Unele ţări, în principal China şi India, nu au fost deloc afectate de recesiunea globală şi au înregistrat rate ridicate de creştere ale cheltuielilor pentru produse media şi de divertisment.

Raportul PwC prognozează că, în următorii cinci ani, cheltuielile la nivel global pentru produsele industriei media şi divertismentului vor creşte de la 1.400 miliarde de dolari în 2010 la 1.900 miliarde de dolari în 2015, o rată anuală medie de creştere de 5,7% generată în principal de creşterea economică generală, dar şi de accelerarea trecerii de la produsele media tradiţionale la cele digitale.

În prezent, componenta digitală reprezintă 26% din cheltuielile totale, dar, până în 2015, PwC estimează că ponderea cheltuielilor pe produse media digitale va creşte la 33,9%.

Filmul, în 3D

Publicitatea a înregistrat cel mai mare reviriment, crescând cu 5,8% în 2010, după o scădere de 11% în 2009. În total, cheltuielile de publicitate vor înregistra o rată anuală medie de creştere de 5,5% de la 442 de miliarde de dolari în 2010 la 578 miliarde în 2015.

În timp ce cheltuielile pentru muzică în formate tradiţionale vor continua să scadă, vânzările în format digital vor creşte şi se prognozează că le vor depăşi pe cele în formate tradiţionale până în 2014. Cu toate acestea, per total, vânzările de muzică vor scădea cu 1,1% pe an, de la 23 de miliarde de dolari în 2010 la 22 de miliarde în 2015.

Industria filmului este potenţată de tehnologia 3D, Blu-ray şi de piaţa de produse electronice în creştere. Proliferarea tabletelor, extinderea penetrării internetului de tip broadband şi creşterea vitezei acestuia vor conduce la cheltuieli mai mari cu o rată anuală medie de 5,9%, până la 115 miliarde de dolari în 2015, faţă de 86 de miliarde în 2010. Zona Asia-Pacific şi America Latină vor fi cele mai dinamice pieţe din acest punct de vedere.

Cheltuielile pentru jocurile video vor creşte până la 82 de miliarde de dolari în 2015, faţă de 56 de miliarde de dolari anul trecut. Regiunea Asia-Pacific va fi cea mai dinamică piaţă în următorii cinci ani pe acest segment, înregistrând o creştere anuală medie de 11,8%, alimentată în principal de creşterea din jocuri online.

Ne puteți urmări și pe Google News