Câștigătorii turneului de tenis 30+

Câștigătorii turneului de tenis 30+

Trofeul Dr. Oetker, rezervat seniorilor cu vârste peste 30 ani, care s-a disputat în sala din cadrul bazei sportive Tenis Club din Curtea de Argeș, și-a stabilit câștigătorii.

Astfel, la categoria 30+, perechea Aurel Văcărescu/Marian Pană a învins în finală cu scorul de 6-4, 6-2, dublul  Sorin Păuna/ Romeo Bridinel. Iar la categoria 50+, dublul Diana Dumitru/Cercel Remus a învins în finală cu scorul de 6-3, 6-3, perechea  Daniel Bucătaru/ Dorin Ionescu.

Acest turneu de dublu, rezervat seniorilor cu vârste peste 30 ani, este înscris la categoria a VI-a în calendarul Federaţiei Române de Tenis.

"Am avut şi la această ediţie o participare selectă, cu sportivi de valoare, între care s-au regăsit unii care sunt nelipsiţi de la acest eveniment. Au fost participanți din Bucureşti, Tg. Jiu, Slatina, Rm. Vâlcea, Piteşti şi, bineînţeles, din Curtea de Argeş. La categoria de peste 30 ani s-au înscris şase echipe, iar la peste 50 - şapte. Dar aceast nu este ultima festivitate pe care o va găzdui baza noastră sportivă. Pe 10 decembrie vom se organiza aici Gala Arbitrajului Românesc”, a declarat preşedintele T.C. Curtea de Argeş, Gheorghe Borţan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sponsorul principal este Dr. Oetker, iar organizatorul turneului este Tenis Club Curtea de Arges. Parteneri media sunt: Ziarul Argeș Expres și Radio Argeș Expres. Promoter turneu: SCG-Smart Corporation Group