Casa părintească a lui Ivan Patzaichin din Tulcea va deveni muzeu: „Nu și-a dorit ceva despre trecut, ci activități și dinamică”

Casa părintească a lui Ivan Patzaichin din Tulcea va deveni muzeu: „Nu și-a dorit ceva despre trecut, ci activități și dinamică” Sursa foto: Arhiva Evz

Legendarul Ivan Patzaichin s-a stins pe data de 5 august. Casa în care a crescut canoistul o să devina muzeu, în memoria lui, în mai puțin de un an. Apropiații au transmis ca o să fie un muzeu atipic în care cei care sunt pasionați de acest sport vor putea face diverse activități.

Legenda Ivan Patzaichin a plecat dintre noi în urmă cu puțin timp. Pasiunea campionului va fi dusă mai departe chiar în casa părintească din Mila 23, Tulcea, în care a crescut canoistul.

Casa părintească a lui Patzaichin, un muzeu atipic pentru pasionații de canoe

Apropiații legendei au declarat că o să îi ducă mai departe visul acestuia și vor face un muzeu plin de viață în memoria lui Ivan.

„Ivan nu și-a dorit ceva despre trecut, a vrut ceva viu, cu activități și dinamică. Așadar, pe lângă casa părintească vor fi mereu activități. Copiii fac, alături de marangozul nostru, o canotcă în 3 săptămâni. E un pretext prin care tinerii îmbină elemente de matematică, geometrie, fizică”, spune, pentru Libertatea, arhitectul Doru Frolu, unul dintre apropiații lui Patzaichin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Muzeul își deschide porțile în anul 2022, când va avea loc Caravana Apelor.

Ambarcațiune inventată de Ivan Patzaichin

Campionul a lăsat ceva foarte valoros înainte să își dea ultima suflare, o canotcă, o ambarcațiune formată dintr-un canoe și o barcă normală. Foarte mulți tineri doritori deja au intrat în proiectul invenției și urmează să se apuce de treabă. Există deja 3 locații legate de proiect, toate din Tulcea: Sulina, Chilia Veche și Sfântu Gheorghe.

Marea iubire din viața campionului

Darul cel mai de preț lucru din viața campionului era fiica lui, Ivona.

„Cel mai important moment din viața mea este nașterea fiicei mele, Ivona. Evident, sunt și momentele din carieră: cele cinci olimpiade, medaliile, victoriile obținute în numele țării mele', spunea Ivan Patzaichin acum câțiva ani despre fiica lui, cea cu care avea o relație deosebită.