Cartierul extremiştilor

Cartierul extremiştilor

Cei care vor cu orice preţ să-i alunge pe românii din Belfast duc un razboi al urii în fiecare zi.

Nu este greu să găseşti zona unde locuiesc extremiştii. Imediat ce intri în cartierul muncitoresc din Belfast eşti direcţionat spre locurile frecventate de tinerii extremişti. De la bun început eşti însă avertizat că s-ar putea să-ţi pui viaţa în pericol, pentru că localnicii din zonă sunt foarte revoltaţi şi că ar fi bine să fii atent ce vorbeşti cu ei. Maturizaţi prea devreme

Odată ajuns între ei, îi recunoşti uşor: au o mulţime de tatuaje şi sunt agresivi în limbaj. Mai tot timpul sunt cu o ţigară în mână şi te privesc suspicios. Cu greu scoţi o informaţie de la ei. Despre agresiunile împotriva românilor spun că se vor repeta, depinde de situaţie.

Zona este una săracă, iar majoritatea oamenilor care locuiesc aici nu au avut acces la educaţie. Astfel, cei vizaţi de către liderii grupării, care se poartă la fel ca într-o organizaţie mafiotă, sunt chiar adolescenţii. Am întâlnit copii care duc, într-un parc, un război absurd, care nici măcar nu le aparţine.

Pe feţele lor se citeşte agresivitatea unor copii maturizaţi mult prea devreme. Toţi spun că lumea îi urăşte pe români. Faptul că unul dintre ei era suspect în cazul atacurilor era o dovadă de mândrie şi putere în cercul lor. Românii, încă speriaţi

Pe măsura ce am înaintat în cartier, pe străzi întâlneam tot mai mulţi copii convertiţi la extremism. Toţi sunt îmbrăcaţi la fel, raşi pe cap şi imită gesturile şi stilul organizaţiilor naziste din Germania.

Tocmai din această cauză românii sunt încă speriaţi. Ei ştiu că acei tineri sunt liberi pe străzi, iar problema nu e de ieri, de azi, ci de mai bine de două luni. Disensiunile au luat o cu totul altă turnură în ultima săptămână. Acum, cei 49 de copii şi părinţii lor din casele atacate sunt acum în siguranţă, într-un cămin pus la dispoziţie de regina Marii Britanii.

Adrian Rozenberg- trims special Kanal D, corespondenţă din Belfast, Irlanda de Nord

Ne puteți urmări și pe Google News