Cărți ilustrate pentru copii care pot să influențeze creșterea celor mici!

Cărți ilustrate pentru copii care pot să influențeze creșterea celor mici!Sursa foto: Arhiva EVZ

Cărți ilustrate pentru copii care pot să influențeze creșterea celor mici! Cu toții am auzit de J.K Rowling…este celebra autoare a seriei dedicate copiilor, Harry Potter. 

Această mare scriitoare a spus un lucru foarte înțelept și anume: “ Cărţile pe care le citești când eşti tânăr rămân cu tine pentru totdeauna.” . Și, pentru cei care au citit vreodată, această afirmație este un adevăr absolut.

Din păcate, România se confruntă cu o criză acută de “cititori”. Deși avem acces la o mulțime de librari, chiar și în mediul online, este un lucru extrem de  deranjant să vedem că cei mici, adolescenții și adulții nu mai citesc. Viața a început să le fie acaparată de platformele de social media.

Vedem în parcuri mămici care le dau copiilor telefonul mobil pentru a le distrage atenția în loc să le dea o carte. Pe vremuri, mai ales înainte de Revoluție, copiii citeau cărți și reviste.

Erau și atunci o mulțime de cărți ilustrate frumos precum “Zupi, un iepuraș tare poznaș” de N. Nobilescu, “Aventurile lui Mac și Cocofifi” de Lucia Olteanu și Livia Rusz, “Apolodor, un pinguin călător” de Gellu Naum și multe altele.

Copiii le rasfoiau cu sufletul la gură până când paginile deveneau subțiri și fragile. Acum avem acces la titluri mult mai multe și, darga părinte, depinde de tine să îl faci pe cel mic să iubească literatura.

Cărți ilustrate pentru copii

Un bun început sunt cărțile ilustrate pentru că, chiar dacă copilul este foarte mic, imaginile îl pot ajuta să descopere mult mai ușor lumea fanteziei. Există o mulțime de astfel de cărți care îi pot marca copilăria în cel mai plăcut mod.

Ne-am dori să îți dăm câteva exemple pentru a te ajută să alegi mai ușor. Cărțile pot fi cumpărate de la o librărie online sau chiar una fizică. Îți spunem câteva titluri care, cu siguranță, îi vor încânta pe cei mici și poate chiar și pe tine.

Frumoasa Adormită

Frumoasa Adormită” - Tot în rândul basmelor clasice, această frumoasă poveste a fost scrisă în varianta ei originală de de Frații Grimm. Este vorba despre un împărat și o împărăteasă care își doreau foarte tare mult un copil.

Dorința le este îndeplinită și împărăteasa naște o fetiță foarte frumoasă. Împăratul dădu o petrecere mare și chemă mai multe ursitoare care îi urară ca fata să fie frumoasă și iubită de toți. Însă una din ursitoare nu fusese invitată și, din răzbunare, îi ură fetei ca la 15 ani să se înțepe într-un fus și să moară.

Pentru că penultima ursitoare nu își terminase urare, schimbă cât putu urarea ursitoarei rele și spuse: “ - Dar să nu fie moartă, ci să cadă într-un somn adânc, care să ţină o sută de ani!” . Când fata împlini vârsta, cu toate că împăratul și o împărăteasă făcuseră tot posibilul să îndepărteze pericolul din calea ei, aceasta se înțepa în fus și căzu într-un somn adânc. Întreg regatul avu aceeași soarta.

După mult timp, un fecior de împărat trecu și, de aici, trebuie să descoperi singur povestea alături de copilul tău.

Această poveste frumoasă, care ne arată cum binele învinge întotdeauna și dragostea adevărată există, se regăsește în multe variante, inclusiv sub forma unor carti ilustrate pentru copii. Descoperă “Frumoasă adormită” alături de puiul tău, cât mai curând! Mai mult, poți sa vezi frumoasele desene animate de la Disney, făcute după aceste cărți.

Pinocchio

”Pinocchio” - Este o poveste clasică, scrisă de Carlo Collodi. Cu toții am auzit de povestea băiețelului de lemn căruia îi creștea nasul dacă spunea minciuni. Este o istorisire plină de tâlc, care îi va ajută pe cei mici să prețuiască adevărul și să învețe că “Minciunile, dragul meu, se cunosc repede, fiindcă sunt de două feluri : sunt minciuni care au nasul lung şi minciuni care au picioare scurte.

La tine sunt tocmai din acelea care au nasul lung…”. Istorisirea începe cu Geppetto, un bătrânel singur, care își dorea cu copil. El creează o păpușă din lemn, căreia Zână Albastră îi dă viață și îi promite că, dacă se va dovedi a fi un băiat cuminte și ascultător, va deveni un băiețel adevărat. Deși ar fi părut un lucru simplu, lucrurile nu stau chiar așa.

Pinocchio va trece printr-o mulțime de aventuri, care îl pun în situații dificile, ajungând să fie chair transformat în măgăruș sau înghițit de o balenă. În final, micuța păpușă din lemn devine un băiețel adevărat și învață că trebuie să spună întotdeauna adevărul. Povestea se găsește și în varianta ilustrată care va fi mult mai captivantă pentru copii.

Poveste de Crăciun

“Poveste de Crăciun” - Charles Dickens a scris foarte multe cărți pentru copii, adolescenți și adulți. Poveștile sale din epoca victoriană au rămas clasice și sunt îndrăgite de toată lumea. Și pentru că nu mai este mult timp până la frumoasa sărbătoare a Crăciunului, cu această istorisire poți petrece alături de micuțul tău o seară minunată lângă bradul împodobit.

În carte este vorba despre un zgârie-brânză, pe nume Ebenezer Scrooge. Acesta era detestat de toată lumea pentru zgârcenia lui, însă, înainte de Crăciun, primește vizita a trei spirite, Crăciunul trecut, Crăciunul Prezent și Craciunul care va veni. Terifiat de ceea ce vede, acesta își schimbă modul de a gândi și înțelege că a face bine înseamnă a schimba destine, inclusiv pe al lui.

Este o poveste superbă, cu mult tâlc. Copiii vor înțelege că în viață trebuie să fim altruiști și să arătăm bunătatea tuturor din jurul nostru, dar și că bogăția nu este totul. Și ca să parafrazăm:  Nu există nimic care să fie așa de greu precum sărăcia, și totuși, nu există nimic care să condamne cu o asemenea severitate, ca o urmărire a bogăției". Alege varianta ilustrată a cărții, cu text adaptat pentru a fi înțeles mai ușor de micuți.

Cărți care vă ajută

Și am încălecat pe o șa și v-am spus povestea așa… acestea sunt doar trei titluri pe care le poți găsi foarte ușor în librării. Cărțile ilustrate sunt foarte multe și ai de unde alege. Nu ai nevoie decat de voință și de a-ți face timp pentru copilul tău. Citește-i cât mai mult, învață-l să iubească cărțile și s-ar putea să îi schimbi viața. Sfârșit!

Ne puteți urmări și pe Google News