Kim Draper a afirmat că a crezut iniţial că scrisoarea a fost trimisă la adresa greşită când a apărut pe 8 iulie la locuinţa ei din Springfield, însă după ce s-a uitat cu atenţie a văzut că aceasta fusese trimisă unor persoane care au locuit anterior la aceeaşi adresă în urmă cu 26 de ani – 8 iulie 1993.

Cartea poştală, adresată lui Leena şi Muhammad Ali Kizilbash, este semnată „tatăl tău” şi oferă detalii despre călătoriile bărbatului în Hong Kong.

„Este într-o stare foarte bună după ce s-a aflat undeva în sistemul de corespondenţă timp de 26 de ani”, a declarat Draper.

Draper a afirmat că speră să-i găsească pe destinatari, însă nu a reuşit până acum să obţină nicio informaţie care să o ducă la ei, scrie Agerpres.

„Am sperat că poate dacă cineva a văzut povestea în ziarul nostru local, poate un membru al familiei, atunci mă va contacta”, a declarat femeia pentru CNN. „Chiar aş vrea să îi întâlnesc. Nu vreau să pun scrisoarea iar la poştă”, a mai spus ea.

Te-ar putea interesa și: