Carnagiile lui Charles Manson, „mană cerească” pentru propaganda comunistă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Zilele de 8 și 9 august 1969 sunt considerate de mulți ca zilele în care ”s-au încheiat anii 1960”! Sunt zilele/nopțile în care membrii ”familiei” lui Charles Manson au asasinat șapte oameni în excese de furie și totodată supunere greu explicabile de psihologi, psihiatri și sociologi.

Farmecul unic al exploziei culturale, sociale și politice Flower Power a fost puternic lovit când membrii unui trib hippies au ucis, fără a avea nicio motivație cît de cît pe înțelesul oamenilor obișnuiți, victime complet nevinovate, cu care nu avuseseră niciodată contacte.

Bătălia pentru a explica motivul acelor crime se duce și astăzi, pentru că miza este salvarea mișcării culturale din anii 1960, mișcare foarte puternică și în zilele noastre, hipsterii (cu lumea lor utopic-ecologică-egalitaristă, cu inflexiuni ale iubirii budiste și picături de revelație yoghină) fiind strănepoții ideologici ai hippioților de la Woodstock.

O poveste win/win

Miza nu e de lepădat, una este să spui că asasinatele în masă au avut motivații materialiste, răzbunare pe un producător muzical care nu a publicat muzica lui Manson, dorința de a-l scoate din închisoare pe un complice arestat pentru uciderea unui traficant mărunt de droguri și alta e să demonstrezi că adepții mișcării, ”Copiii florilor” cum se numeau hippioții între ei, erau simple marionete în mâna unor ”guru” psihopați, care îi manipulau cu droguri și teorii pseudo-religioase.

Dezbaterea continuă și astăzi, dar...

În 1969, pentru sistemul statal american, Manson a fost o gură de oxigen, pentru că a venit într-o perioadă în care Hipp însemna mișcarea împotriva Războiului din Vietnam, mișcarea pentru drepturilor omului și muzica sau medalioanele cu floarea soarelui deveniseră puternice manifestații de stradă.

De partea cealaltă a Cortinei de Fier, Charles Manson însemna falimentul moral și social al orânduirii capitalist-imperialiste, semnalul clar că tineretul era scăpat de sub control din cauza absenței oricărei speranțe!

În lupta ideologică se arunca totul, de exemplu, în decembrie 1969, era folosit la București un interviu amplu dat UPI de (pe atunci) veșnicul șef al FBI, J. Edgar Hoover. El lupta la cea oră pentru justificarea întăririi forțelor de ordine – clar pe fondul exacerbării mișcărilor sociale – pe care le justifica prin sintagma ”un deceniu de violență”, adică nu doar ultimii doi ani, în care Puterea Florii dădea fiori în Capitoliu. Fragmente din acest interviu sau date statistice din raportul care l-a însoțit au apărut în presa României Socialiste până în primăvara lui 1970.

Concluzia, pe care o găsiți și în materialele reproduse mai jos, este că America se dizolva în propria mizerie morală capitalistă, ba chiar unul dintre autori face apel și la literatură, introducând tema crimelor hippioților prin romanul ”Cu sânge rece” al lui Truman Capote, apărut în 1966.

Nu numai „Satana”...

Apărut în Scînteia Tineretului din 17 decembrie 1969, material de M. Ramură

Charles Manson a devenit o vedetă. Încercase, înainte, să dobîndească celebritatea grație rockului. A eșuat. Crima de la Los Angeles i-a adus numele în titlurile ziarelor iar fotografia în paginile celor mai citite reviste ale Americii.

Bărbosul cu o privire rece, sfredelitoare, a reuşit în puţine zile să se facă mai cunoscut decît multe dintre actriţele la modă lansate de un Hollywood obosit. Dar oare Manson a parcurs drumul către crimă îmboldit de dorinţa proprie rataţilor de a obţine, cu orice preţ, o iraţională celebritate? Ar fi o explicaţie simplistă.

Crimele lui Manson

Afacerea criminală desfăşurată în vila Bel Air de pe strada Cerului (Cielo Drive n.n.) nr. 10050 a consumat mulţi kilometri de hîrtie şi tone de cerneală. Actul lui Manson şi al „familiei" sale de hippy a fost examinat de jurişti, psihologi, pedagogi, oameni politici şi, bineînţeles, ziarişti. Manson, vechi client al tribunalelor, pare un amalgan de demenţă sadică, misticism şi desfrîu.

Graniţele sunt greu delimitabile pe acest teren. A ucis ca să jefuiască? În niciun caz. Răzbunare ? Nu există certitudini. Crima pare, însă, o lege a existenţei lui, o pornire cultivată cu un îngrozitor rafinament.

Se produce un fenomen neobişnuit. De obicei, dosarul unei crime se încheie o dată cu depistarea autorilor ei. Prezenţa în boxa acuzaţilor este actul final. De astă dată, cum observa revista pariziană L'EXPRESS, lucrurile par a se desfăşura altfel. Criminalii sînt cunoscuţi. Ei se găsesc în temniţă şi, probabil, justiţia va fi neîndurătoare. Dar perspectiva unei sentinţe care să încheie dosarul nu readuce liniştea dinaintea vărsării de sînge. Faptul că Manson şi complicii săi vor ajunge, mai devreme sau mai tîrziu, pe un scaun electric sau într-o cameră de gazare înseamnă prea puţin, „îngrijorarea creşte în loc să se diminueze” — constată L'EXPRESS.

Manson: Dacă ucizi o fiinţă omenească nu ucizi, de fapt, decît o parte din tine însuţi. Aşa că nu-i nimic rău în asta

Creşte îngrijorarea, deoarece crima de la „Bel Air” (şi celelalte, deşi drama actriţei Sharon Tate monopolizează prim-planul) nu este actul unui dezechilibrat mintal care constituie o excepţie lesne extirpabilă, ci un fenomen ce riscă să capete proporţii epidemice.

Nu mai este vorba de stabilirea mobilurilor asasinatului, ci de climatul în care sămînţa crimei a putut să încolţească. Reportajele abundă în detalii cutremurătoare.

Portretul „familiei” lui Manson este recompus cu minuţiozitate. Se pătrunde grăbit în labirintele unei lumi cunoscută superficial şi, de aceea, privită cu îngăduinţă. Crima de la ,,Ber Air" devine ea însăşi un business şi nu ne-am mira aflînd că Charles Manson aflat în celula celor fără speranţă, s-a îmbogăţit redactîndu-şi memoriile. Deocamdată sînt suprasolicitaţi cei ce i-au cunoscut întîmplător sau statornic. Nişte băieţandri cu plete, certaţi cu regulile igienei, sînt vînaţi de reporteri, constituind o pradă preţioasă , sînt anturajul lui Manson.

Iar „filozofia" acestor indivizi, deseori în conflict cu legea, delincvenţi mai mult sau mai puţin periculoşi, este afişată public în numele nevoii de senzaţional.

Un „cunoscut" relatează că potrivit lui Manson „viaţa umană n-are valoare”. Urmează precizările : „Dacă ucizi o fiinţă omenească nu ucizi, de fapt, decît o parte din tine însuţi. Aşa că nu-i nimic rău în asta”... Un confrate semnala complicitatea celor ce au asistat indiferenţi la prăbuşirea lui Manson în abisul crimei.

Laşitate sau blazare — gestul are aceeaşi gravitate. Dar acuzîndu-l pe Manson se poate face abstracţie de mediul în care el a trăit? În crimele de la Los Angeles sînt implicaţi mai mulţi hippy, băieţi şi fete care şi-au părăsit familiile pentru a vagabonda în numele dorinţei de a evada dintr-o lume pe care o contestă.

Tineri care condamnă războiul vietnamez, care acuză segregaţia rasială, care denunţă inechitatea socială

Hippy a debutat ca un refuz al violenţei. Tinerii ofereau flori poliţiştilor ce încercau să le reprime demonstraţiile. Flori împotriva bastoanelor de cauciuc. Reporterii descriau extaziaţi o mişcare confuză dar paşnică. Anii au trecut, hippy s-au înmulţit iar din idealurile vagi ale creatorilor mişcării nu s-a mai păstrat aproape nimic.

Hippy a devenit o etichetă în strînsa legătură cu aspectul exterior — plete, neglijenţa vestimentară — şi cu un soi de parazitism ostentativ. Hippy înseamnă un amestec de adolescenţi care vor să dârîme zidurile conformismului crezînd că dincolo de ele vor găsi „eliberarea", adolescenţi împotmoliţi în mlaştinile plictisului, doritori să evadeze dintr-o existenţă stereotipă, măruntă, dar care sînt incapabili să-şi afirme un ideal şi care simt nevoia să-şi confecţioneze un idol — indiferent care — pe care, inconştienţi, să-l urmeze.

Fireşte, nu orice hippy este un asasin, un Manson.

Aparenţele idilice nu pot însă ascunde realităţi dramatice. Pribegii cu plete care trîndavesc şi care s-au transformat în robi ai drogurilor nu mai pot fi deosebiţi de exemplarele clasice ale lumii interlope. Există în America zilelor noastre contestatari veritabili, tineri pentru care protestul are o bază solidă. Sînt cei care condamnă războiul vietnamez, care acuză segregaţia rasială, care denunţă inechitatea socială. Au putut fi întîlniţi pe străzile New Yorkului ca şi la Washington, în faţa Casei Albe, sau lîngă zidurile reci, de gheaţă, ale Pentagonului.

Ei sfidează represiunea, ard ordinele de chemare, preferă să ajungă în temniţe decît să calce îndemnurile conştiinţei lor. Asasinii din Valea Morţii, Manson şi compania, se pretind contestatari, însă ei contestă umanitatea, predică violenţa şi transformă crima într-un ritual mistic ce pătrunde în zona anormalului.

„Izolarea severă de societate, negarea totală a legilor, viaţa neangajată şi fără ocupaţie — toate acestea au contribuit la apariţia unui climat sufletesc al sectanţilor cǎrora nu le era necesar decît un mic imbold pentru ca în mintea lor să încolţească intenţii asasine" — scria DIE WELT.

Violenţa a devenit o problemă acută a Americii contemporane, o problemă căreia războiul vietnamez i-a conferit noi dimensiuni

Imboldul a venit fără dificultate. FRANKFURTER RUNDSCHAU amintea statisticile unei anchete efectuate de o comisie condusă de Milton Eisenhower. Numărul asasinatelor, de pildă, este în S.U.A., de 4—12 ori mai mare decît în alte țări capitaliste.

În ultimii opt ani — ancheta se referă la anii 1960—1968 — numărul omorurilor a crescut cu 36 la sută, cel al violurilor — cu 65 la sută, al jafurilor cu omucidere sau rănire corporală — cu 67 la sută, iar cel al jafurilor „simple" cu 119 la sută.

Alarmant este faptul că cel mai numeros contingent de delincvenţi îl furnizează tinerii între 15 şi 24 de ani. „Statisticile privind delincvența juvenilă au înregistrat în ultimii ani o creştere de nu mai puţin de 300 la sută" — relevă ziarul vest german.

Celebrul reporter parizian Raymond Cartier scria în PARIS MATCH că piaţa Times Square din New York, poreclită „Răscrucea lumii", „este astăzi mai primejdioasă decît erau în trecut localităţile obscure din Far West".

NEW YORK TIMES a efectuat o anchetă printre locatarii a două imobile învecinate de pe strada a 10-a. 37 locatari , 25 dintre ei au fost victime ale unor jafuri şi atacuri cu mîna armată.

Violenţa a devenit o problemă acută a Americii contemporane, o problemă căreia războiul vietnamez i-a conferit noi dimensiuni. Asasinii de la Song My nu erau nişte hippy ci purtau uniformă. Dar sînt produsul aceluiaşi mediu social în care buruiana violenţei creşte nestingherita, în care speranţele naufragiazâ la o vîrstă fragedă iar dezumanizarea se produce sub efectul unei otrăvi inoculate psihologic.

Ancheta în afacerea „Bel Air" continuă fără întrerupere. Se adună mărturii, se întocmeşte actul de acuzare, se pregăteşte viitorul proces. „Satana" (sau „Isus" cum era denumit în funcţie de împrejurări) aşteaptă impasibil întîlnirea cu justiţia. Dar condamnarea lui Charles Manson şi a „familiei" sale de asasini în glugi negre nu va putea reprezenta sfîrşitul acestei drame care a cutremurat America. Dosarul rămîne deschis. Pentru că nu este vorba doar de ”Satana”...

Cultul Violenței

Apărut în revista Magazin, din 27 decembrie 1969. Semnat de Crina Sîrbu

„Deodată , însă ,în orele timpurii ale unei dimineți de noiembrie, o dimineață de duminică , niște sunete neobișnuite au încălcat zgomotele firești ale nopții în Holcomb ... patru focuri de armă care, la un loc, au pus capăt la șase vieți omenești".

(Truman Capote)

O crimă a fost săvîrșită, „cu sînge rece", într-un sat oarecare de pe întinsul Statelor Unite. O crimă, pe care un scriitor, tenace și lucid, și-a propus să o descifreze, să o disece în cele mai intime resorturi, să o înfățișeze marelui public în întreaga ei semnificație. După apariția cărții, autorul — literalmente asaltat de scrisorile cititorilor — remarca: sînt de la oameni adînc preocupați de ceea ce am scris.

Fie literaturizate, fie presentate statistic de către oficialitățile americane, constatările rămîn sumbre. Edgar Hoover, șeful F.B.I., a publicat un raport din care reiese că, între 1960 și 1968, procentul criminalității în S.U.A. a crescut cu 122 la sută. Comisia guvernamentală instituită pentru cercetarea și combaterea crimelor și actelor de violență și-a făcut, de asemenea, cunoscute concluziile: în fiecare din ultimii opt ani, 600 000—1 200 000 de persoane au comis delicte grave. În cele 26 de orașe mari din țară, în care trăiește 17 la sută din populație, sînt făptuite aproape jumătate din totalitatea acestor delicte.

„Nu voi spune că, în urmă cu 20 de ani, viața pe străzile New Yorkului era o idilă, că agresiunile, violurile, bandele de adolescenți, de gangsteri și mafia nu existau" — consemna, de curînd, un cunoscut publicist francez, Claude Roy, într-un amplu reportaj asupra Statelor Unite.

„Dar comisariatele politiei nu ajunseseră încă să fie obligate să afișeze, în două limbi (spaniolă și engleză), instrucțiunile pe care le-am citit, acum, la toate intrările imobilelor, din jurul străzii nr. 70: evitați, pe cît posibil, să mergeți noaptea, singur, pe stradă; preveniți un prieten sau o rudă să vă aștepte la ieșirea din metrou sau autobuz, ajungînd la ușa casei dumneavoastră, aveți cheia gata pregătită să intre în broască, nu luați niciodată, neînsoțit, ascensorul, dacă înăuntru se mai află o persoană necunoscută; încontinuu, aveți la dumneavoastră un sistem de alarmă cu tranzistor! (de vînzare la toate marile magazine)"... 21 de puncte, 21 de recomandări.

California a devenit un refugiu pentru delincvenți

Tot felul de reclame, de prospecte, pentru tot felul de posibilități de apărare, de siguranță. „Nu am însă certitudinea — relevă Claude Roy — că toate acestea pot evita ca cetățenii să fie jefuiți, loviți, maltratați".

Într-adevăr, la New York — de altfel, ca și la Washington, Chicago sau San Francisco — proporția atacurilor nocturne, a criminalității este foarte ridicată.

Iar despre California, „Paris Match“ scria recent: „a devenit un refugiu pentru delicvenți". Cel mai mare stat din America, avînd 20 de milioane de locuitori, a căpătat o tristă faimă — de „Eldorado al crimei“, și atrage ca un magnet un tineret fără lucru, cu perspectiva de a intra în acea categorie de ratați, oameni fără căpătîi ce populează metropolele americane.

La Los Angeles se bat „recorduri“: orașul cu cel mai mare număr de automobile, orașul cu un număr la fel de impresionant de oameni uciși. Orașul unde a fost chibzuit, pregătit, organizat ceea ce va rămîne în istoria crimei ca „masacrul de la Cielo Drive". Acum, o sumedenie de amănunte — care de care mai zguduitoare — au fost date publicității și, mereu, noi și noi dezvăluiri întregesc decorul în care a acționat „legea junglei".

Pe fundalul reliefat, ajungând la proporțiile unui adevărat flagel, criminalitatea și, în general, delincvența juvenilă — ce a înregistrat în ultimii ani, potrivit însăși declarației autorităților, o creștere de nu mai puțin de 300 la sută! Este scos în evidență climatul în care tineri, apți pentru o activitate creatoare, sînt împinși — încă din copilărie — să încerce a se „realiza" prin acte de violență.

„Cumpărați-i copilului dumneavoastră mitraliera utilizată de marinari, în Vietnam. Astfel, va putea deveni un «caid», un șef printre colegii săi". Puștiul, în pantaloni scurți, cu arma în mînă, trage rafale în direcția spectatorilor...

Este doar una dintre reclamele obișnuita. Un cult al depravării, al toxicomaniei și hipnozei, al sadismului și furtului — pînă la crimă nu a mai fost decit un singur pas...

La 9 decembrie, un mare juriu din Los Angeles — în urma numeroaselor depoziții făcute de diferiți martori — a pus sub acuzare autorii asasinatului de pe „drumul cerului" (Cielo Drive).

Singurul ceva mai vîrstnic este Charles Manson. Denumit cîteodată „Marele mag“, cîteodată „Răzbunătorul", de cele mai multe ori „Satan“. De fapt, posesorul unui cazier judiciar ce se întinde pe 18 ani. De fapt, „creierul", șeful unei „comunități" macabre — al uneia dintre „familiile" de hippies, proveniți din straturi eterogene ale societății americane. Vagabondînd dintr-un loc în altul și practicînd „cultul" celor mai degradante vicii. Ucigind, cu sînge rece. Toți — tineri între 20 și 24 de ani. Iată-i, așadar, pe asasini — printre care, după cum se știe, se află și femei — arestați, iar mecanismul justiției urmîndu-și cursul.

Anchete, interogatorii, depoziții... Dincolo de reconstituirea unuia sau altuia dintre monstruoasele detalii, așteaptă să fie elucidat principalul semn de întrebare : mobilul faptelor. Oficial sau nu, în această privință au fost emise cele mai felurite supoziții, ipoteze. S-a vorbit despre răzbunare, despre expediție punitivă, se încearcă acreditarea ideii de crimă rituală, de „imperative mistice". Sînt însă mulți, foarte mulți, care apreciază că toate acestea rămîn, undeva, în subsidiar.

Că explicația ar trebui căutată, mai degrabă într-un anumit sistem de viață, de educație. Sînt puse, deci, în cauză chiar acele rînduieli sociale existente aici, în cadrul cărora au probe pe ecranele cinematografelor sau ale televizoarelor, una dintre modalitățile de a propaga „supremația pumnului ”.

Într-o asemenea ambianță, sentimentele de dreptate, de umanitate încep să se anihileze. Tineretul nu este chemat să le respecte, să se apere, într-o recentă conferință de presă, Milton Eisenhower, președintele Comisiei guvernamentale pentru anchetarea cauzei violențelor, a relevat senzația de frustrare ce o resimt tinerii americani, în urma faptului că sînt împiedicați să ia parte direct la viața politică a națiunii și obligați să participe, împotriva convingerilor lor, la un război pe care mulți îl consideră nejustificat și inutil.

În același context, această comisie, special instituită, a ajuns la concluzia că pepinierele reale ale crimei sunt: „sărăcia, locuințele dărăpănate, educația publică insuficientă, șomajul, înghesuirea unor pături ale populației cu o înaltă rată a natalității pe un spațiu prea restrîns"...

Traumatizați, lipsiți de energia necesară de a lupta pentru o existență mai bună, sînt mulți cei care aleg calea facilă a visurilor oferite de heroină și marijuana.

Renunță la idealuri superioare și adoptă principii asemănătoare celor predicate de Manson discipolilor săi: „Nu există nici binele, nici răul".

La orizont... se profilează crima.

La Los Angeles, la Chicago, la New York, poliția se înarmează, se perfecționează, își dublează efectivele. Populația își transformă casele într-un fel de „fortărețe" Așteptînd să fie inițiate măsurile prin care nu numai fenomenul, ci cauzele care il determină să fie combătute.