Caracal. Incompetența polițiștilor și procurorilor. Adevărul despre mașina lui Dincă
- Dan Coravu
- 2 august 2019, 14:48
Potrivit raportului oficial prezentat de Ministerul Afacerilor Interne în ședința CSAT, mașina lui Gheoghe Dincă, zis și „Monstrul din Caracal”, este probă în dosarul Luizei, dispărută în luna aprilie tot după ce s-a urcat într-o mașină la ocazie.
Astfel, Gheoghe Dincă ar fi putut să fie cercetat încă din aprilie, dacă autoritățile s-ar fi implicat în cazul Luizei.
Ancheta în cazul crimelor din Caracal, preluată de unitatea centrală a DIICOT, nu a condus, la o săptămână după declanșarea cercetărilor, la descoperirea celor două fete dispărute, Alexandra Măceșan și Luiza Melencu.
În acest timp, însă, principalul suspect, Gheorghe Dincă, dovedește, încă o dată, că are un comportament simulat care îi pune pe drumuri pe anchetatori.
Deși s-a plâns că a fost lovit de polițiști în ziua în care au intrat în curtea sa, vinerea trecută, și a acuzat dureri în piept și la nivelul coastelor, medicii legiști au constatat că are doar simple escoriații în zona toracelui. Referitor la criminalul din Caracal, criminologul Dan Antonescu a declarat, încă de acum trei zile, că minte și pare să îi pună pe piste greșite pe oamenii legii, în speranța că aceștia nu vor descoperi sau vor întârzia găsirea celor două fete.
În timp ce ancheta în cazul Alexandrei Măceșan se desfășoară greoi, fata de 15 ani fiind de negăsit de o săptămână, principalul suspect în cazul crimei de la Caracal, Gheorghe Dincă, dă dovadă de un comportament simulat și îi pune pe drumuri pe anchetatorilor.
Ultima dovadă în acest sens este constatarea medicilor legiști de la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care au stabilit că mecanicul acuzat de uciderea Alexandrei Măceșan, fata de 15 ani, din județul Dolj, nu are leziuni care să îi pună viața în pericol. Dincă s-a plâns că a fost bătut de anchetatori și a acuzat dureri în piept și la nivelul coastelor și că ar putea avea o fractură provocată de anchetatori.
Suspectul din Caracal susține că atunci când oamenii legii au descins la locuința sa pentru percheziții, l-au lovit cu picioarele. Din acest motiv, avocatul său, Bogdan Alexandru, a cerut ca Dincă să fie evaluat de medici solicitând și o constatare medico-legală.