Capcană mare pentru șoferi. A început operaținuea „Girofarul”
- Maria Dima
- 23 iulie 2024, 18:21
Republica Moldova. Șoferii trebuie să fie foarte atenți în trafic, altfel riscă sancțiuni foarte mari, care pot merge, în funcție de gravitatea faptei, până la suspendarea carnetului de conducere. Pentru a testa corectitudinea conducătorilor auto, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a declanșat operațiunea „Girofar”, care se va desfășura până pe 26 iulie.
Potrivit reprezentanților IGP, acțiunea are drept scop disciplinarea și responsabilizarea conducătorilor auto, dar și prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea autovehiculelor cu regim prioritar de circulație.
Agenții de circulație vor monitoriza deplasarea auto-specialelor, iar șoferii care nu vor da dovadă de vigilență la volan și nu vor acorda prioritate vehiculelor speciale urmează a fi sancționați.
Operațiunea „Girofarul”. Ce sancțiuni riscă șoferii
IGM a transmis că șoferii care nu acordă prioritate de trecere vehiculului cu regim prioritar de circulaţie riscă sancțiune sub formă de amendă, începând de la 750 de lei până la 900 de lei, cu aplicarea a patru puncte de penalizare.IGP.
Rolul Inspectoratului Național de Securitate Publică în operațiunea „Girofar” este de a micșora timpul de reacție al unităților de transport aflat în regim prioritar de circulație pentru a ajunge la destinație fără impedimente.
În acest context, oamenii legii solicită tuturor participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație și nemijlocit să acorde prioritate mașinilor cu regim prioritar de circulație.
Șoferii vor fi obligați să accepte necondiționat testarea antidrog
Săptămâna trecură, Guvernul Republicii Moldova a aprobat un proiect de lege care prevede că polițiștii vor fi împuterniciți să verifice conducătorii auto și persoanele bănuite de consumul de droguri. Astfel, șoferii vor fi obligați să accepte necondiționat testarea antidrog.
Potrivit proiectului, persoanele testate antidrog, care nu vor fi de acord cu procedura testării, funcționarea aparatului de testare sau rezultatul testării, vor fi în drept să-l conteste, prin examinarea medicală cu recoltarea obligatorie a probelor biologice, iar polițiștii vor însoți persoanele vizate la cea mai apropiată instituție medicală.
În cazul în care se va depista că o persoană testată se află sub influența substanțelor interzise, polițistul o va conduce la o instituție medicală abilitată pentru efectuarea examinării medicale.