Canicula poate afecta rinichii. Ce recomandă medicul Adrian Covic pentru zilele cu temperaturi extreme
- Maria Dima
- 3 august 2026, 14:22
Sursa foto: Aehiva EVZ
Valurile de căldură din această perioadă pot avea efecte serioase asupra rinichilor, în special în cazul persoanelor care nu se hidratează corespunzător sau care fac excese alimentare. Medicul nefrolog Adrian Covic atrage atenția că deshidratarea poate afecta funcția renală, iar pacienții cu boli cronice de rinichi sunt printre cei mai expuși riscurilor.
Șeful Compartimentului de Transplant Renal al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași, Adrian Covic, a explicat că rinichii sunt printre primele organe care resimt efectele temperaturilor ridicate și ale unui aport insuficient de lichide: „Rinichii reprezintă o oglindă foarte bună a stării noastre de sănătate şi a exceselor noastre. Dacă avem excese alimentare, aport insuficient de lichide sau, dimpotrivă, consum exagerat de alimente bogate în calorii şi proteine, la un moment dat rinichiul începe să sufere. Nu există ceva care să protejeze în mod special rinichii, însă atunci când organismul nu este sănătos, ei sunt printre primii care dau semnale”.
„Nefropatia de căldură”, o afecțiune tot mai frecventă
Dr. Adrian Covic a mai spus că medicina descrie deja așa-numita „nefropatie de căldură”, o afecțiune întâlnită la persoanele care lucrează perioade îndelungate în temperaturi foarte ridicate și care nu reușesc să compenseze pierderile de lichide.
„Se produce o pierdere importantă de apă prin transpiraţie şi respiraţie, iar dacă aceste pierderi nu sunt compensate, apare suferinţa renală. Acest fenomen este cunoscut în regiunile cu temperaturi foarte ridicate şi a fost observat inclusiv în timpul valurilor de căldură din Franţa, unde numeroşi vârstnici au dezvoltat afectare renală pe fondul deshidratării. Unii au murit din cauza şocului termic, alţii au avut o afecţiune sistemică cu afectare renală în prim-plan”, a declarat specialistul, pentru Agerpres.
Medicul a precizat că astfel de cazuri au fost raportate și în America Centrală, dar și în rândul românilor care au lucrat în sudul Italiei sau în Cipru, unde temperaturile ridicate favorizează apariția deshidratării.

Caniculă. Sursa foto: Pixabay
Câtă apă trebuie băută în zilele caniculare
În ceea ce privește hidratarea, Adrian Covic a explicat că necesarul de lichide crește în sezonul cald, deoarece organismul pierde mai multă apă prin transpirație și respirație: „În mod normal, organismul produce aproximativ un litru şi jumătate de urină pe zi şi pierde încă aproximativ 500 de mililitri prin transpiraţie şi respiraţie. De aceea, doi litri reprezintă necesarul minim pentru a compensa aceste pierderi. Vara este recomandat un consum de două-trei litri de lichide pe zi”.
Potrivit acestuia, lichidele pot proveni din diverse surse, important fiind ca organismul să fie hidratat corespunzător în perioadele cu temperaturi extreme.
Fructele și legumele ajută, dar excesul poate deveni periculos
În privința alimentației, nefrologul recomandă consumul de fructe și legume de sezon, bogate în apă, precum pepenele, însă atrage atenția că nici acestea nu trebuie consumate în exces.
„Fructele şi legumele proaspete asigură necesarul de vitamine şi ne permit să trecem mai uşor peste şocul termic. Nu există un fruct «minune». Pepenele are avantajul că hidratează foarte bine, dar orice fruct şi orice legumă de sezon sunt binevenite într-o alimentaţie echilibrată. Important este să evităm excesele”, a explicat Adrian Covic.
El a mai spus că o dietă echilibrată presupune una sau două porții de fructe pe zi și că un consum excesiv poate provoca tulburări digestive sau creșterea nivelului de potasiu din organism.
Pacienții cu boli de rinichi trebuie să fie și mai atenți
Medicul a avertizat că persoanele diagnosticate cu insuficiență renală trebuie să fie deosebit de prudente în timpul verii, deoarece organismul lor elimină mai greu potasiul.
„În fiecare vară avem miniepidemii de pacienţi care ajung la Urgenţă cu hiperpotasemie severă, adică un nivel foarte ridicat al potasiului în sânge. În forme grave, această afecţiune poate provoca paralizii sau chiar stop cardiac. De aceea, recomandarea rămâne echilibrul, atât în ceea ce priveşte hidratarea, cât şi alimentaţia”, a concluzionat profesorul universitar doctor Adrian Covic.