Retailerul de încălţăminte ECCO strânge pantofi pentru copiii din centrele de plasament din România.
Până pe 20 iunie, se desfăşoară campania umanitară „Copii pentru Copii”, în cadrul căreia cei mici sunt invitaţi să doneze orfelinatelor pantofii pe care nu îi mai folosesc. Campania, demarată de companie în urmă cu cinci ani în magazinele din Europa, se desfăşoară acum în toate magazinele ECCO din ţară. Pentru fiecare pereche de încălţăminte dăruită, donatorul va beneficia de o reducere de 15% la orice articol din colecţia pentru copii.
„Prin intermediul campaniei „Copii pentru Copii” sperăm să aducem un zâmbet pe chipul cât mai multor micuţi, iar aceasta depinde foarte mult de fiecare dintre noi. Aşteptăm cât mai multe perechi de pantofi folosiţi pe care să le recondiţionăm şi să le oferim unor copii dezavantajaţi, pentru care orice mică atenţie poate da naştere unei mari bucurii”, a declarat Victor Tighinean, directorul ECCO România.
Pantofii strânşi vor fi igienizaţi şi recondiţionaţi, iar apoi oferiţi către mai multe orfelinate din ţară, numărul acestora fiind stabilit în funcţie de donaţii.