Camera Reprezentanţilor a aprobat ridicarea plafonului datoriei SUA până în 2015

Camera Reprezentanţilor a aprobat ridicarea plafonului datoriei SUA până în 2015

Camera Reprezentanţilor a aprobat, ieri, ridicarea plafonului datoriei Statelor Unite până la data de 15 martie 2015, fără condiţii, o măsură pe care urmează să o adopte şi Senatul, în vederea îndepărtării definitive a oricărui risc de default.

Măsura a fost adoptată cu 221 de voturi la 201, datorită susţinerii aproape tuturor democraţilor şi a 28 de republicani. Congresul are termen până la 27 februarie să adopte textul definitiv, potrivit Mediafax.

Republicanii, care deţin controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, au anunţat anterior că renunţă să mai solicite ceva în schimb, un anunţ-surpriză, perceput ca o "capitulare" în faţa preşedintelui Barack Obama.

Ei nu au intervenit împotriva votului, deşi marea majoritate a republicanilor a votat împotrivă.

Limita legală a datoriei, suspendată în octombrie, după o "bătălie" parlamentară, a fost reactivată, vineri, la nivelul de 17.211 miliarde de dolari. Trezoreria a avertizat că poate să aştepte numai până la 27 februarie fără o nouă autorizare din partea Congresului în vederea unui împrumut, dată după care există ameninţarea unui default.

Renunţând la confruntare, republicanii încheie capitolul dureros al ultimilor trei ani. La fiecare termen al datoriei, ei au insistat să obţină concesii cu privire la reducerea cheltuielilor sau împotriva reformei sistemului sănătăţii a lui Barack Obama. "America nu are altă opţiune decât să-şi plătească facturile", a declarat democratul Steny Hoyer.

Ne puteți urmări și pe Google News