Calendar Ortodox 20 octombrie. Sfântul Gherasim din Kefalonia, vindecătorul de boli

Calendar Ortodox 20 octombrie. Sfântul Gherasim din Kefalonia, vindecătorul de boliSursa:doxologia.ro

Calendar Ortodox 20 octombrie. Sfântul Gherasim din Kefalonia s-a călugărit de tânăr și i-a ajutat pe săraci. A primit de la Dumnezeu darul vindecării. Tot astăzi mai este pomenit și Sfântul Artemie care a fost torturat pentru că nu a vrut să renunțe la credința în Dumnezeu.

Calendar Ortodox. Sfântul Gherasim din Kefalonia (1506-1579) are două zile de prăznuire în Calendarul Ortodox: 16 august și 20 octombrie. S-a născut în anul 1508 în satul Trikkala din Peloponez, într-o familie de nobili bizantini. Bunicul său a fost ultimul ministru al Imperiului Bizantin.

Sfântul Gherasim din Kefalonia s-a călugărit de tânăr în insula Zakintos, ulterior primind Schima Mare în Muntele Athos. A mers la Ierusalim unde a stat timp de 12 ani. În acest timp a fost hirotonit diacon și preot.

Calendar Ortodox, 20 octombrie. Vindecătorul de boli

În 1555 s-a stabili în Kefalonia, iar următorii cinci ani i-a petrecut într-o peșteră. În anul 1560 s-a mutat în Omala unde a restaurat o veche biserică inchinată Adormirii Maicii Domnului și a inființat o mănăstire de maici pe care a numit-o „Noul Ierusalim”. Aceasta a avut un important rol social și s-a transformat într-un centru de ajutorare a oamenilor săraci.

Sfântul Gherasim a primit de la Dumnezeu mai multe daruri și a ajuns să fie vestit pentru puterile sale vindecătoare. Se spunea că putea alunga duhurile rele. El a murit la 15 august 1579 și a fost ulterior canonizat de Biserca Ortodoxă. În cele două zile în care este pomenit, racla cu moaștele sale este purtată pe deasupra persoanelor suferinde de boli psihice.

Sfântul Artemie

Tot în 20 octombrie este prăznuit și Sfântul Artemie, fost duce al Alexandriei în vremea impăratului Constantin cel Mare (306-337). El și-a intărit credința în Hristos după ce a vazut pe cer semnul Sfintei Cruci.

Sfântul Artemie a fost torturat de împăratul Iulian Apostatul care îi prigonea pe creștini. A fost chinuit zile întregi, i-a fost distrusă fața, dar credința l-a ajutat să supraviețuiască. În cele din urmă, împăratul a ordonat să-i fie tăiat capul, iar Sfântul Artemie a trecut la cele veșnice, în anul 362.

Tot în data de 20 octombrie mai sunt pomeniți:

Sfinții Mucenici Evor si Evnoi; Sfânta Cuvioasă Matroana din Hios; Sfinții Mucenici Zevina, Ghermano, Nichifor si Antonin; Sfânta Muceniță Manato, fecioara.