"EXPERIMENTUL PITEŞTI", ÎNTR-UN DOCUMENTAR INEDIT. Victime ale "experimentului Piteşti" povestesc ororile din închisoare într-un film regizat de Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Alin Mureşan.

Care sunt limitele suferinţei şi alte umilinţei? Dar ale bestialităţii? Cum te poţi transforma din victimă în călăul aproapelui? Răspunsurile la aceste întrebări sunt miza filmului documentar "Demascarea", care aduce, în premieră, într-un cadru comun, mărturiile a opt dintre foştii deţinuţi politici care au fost victime ale cumplitului experiment.

Petrecut între 1949 şi 1951, "fenomenul Piteşti" este explicat pentru prima dată exclusiv prin prisma victimelor, documentele făcând obiectul unui proiect complementar şi premergător, lucrarea "Fenomenul Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate", apărută la Polirom, scrisă de cercetătorul Alin Mu re şan, care este şi scenaristul filmului.

Filmul mai marchează şi o altă premieră: imortalizează îmbrăţişarea dintre o victimă şi unul dintre cei ce l-au bătut, victimă transformată, sub imperiul ororilor, în călău.

"Unii au afirmat că au trăit cu sora sau cu mama"

Scopul esenţial al aşa-zisei reeducări de la Piteşti a fost, după cum reiese şi din documente, şi din mărturiile victimelor, distrugerea morală a deţinuţilor, dărâmarea sistemului lor de valori. Totul pentru a face posibilă naşterea "omului nou", propovăduit de ideologia comunistă.

Prima etapă era "împrietenirea", a rată intervievaţii din filmul lui Mărgineanu. "După câteva luni în care te descătuşai povestind pe cine ai mai lăsat «afară», pe cine nu ai denunţat, venea demascarea", spune Nicolae Purcărea, unul dintre deţinuţi.

"Asta era aşa-zisa demascare exterioară. Un băiat şi-a adus astfel şi tatăl, şi fratele în închisoare", completează Gheorghe Stănică.

"Ajungeai să fabulezi, să spui despre părinţi că au fost..., despre prieteni, cunoştinţe că au fost..., despre fete că sunt depravate... La un moment dat nu mai ştiai care este adevărul. Ajungeai la contradicţii, pentru care Ţurcanu te bătea îngrozitor", explică Purcărea. "Ce m-a impresionat cel mai mult a fost că unii au recunoscut, de fapt au afirmat, că au trăit cu sora sau cu mama. Erau lucruri ce scapă minţii mele", spune Petre Cojocaru.

Măcelul din ziua de "Sfântul Nicolae"

Cartierul general al reeducării era Camera 4 spital a închisorii, unde au fost repartizaţi de ţi nuţi aflaţi în diverse faze ale reeducării. Cei care trecuseră de primele faze au păstrat însă cu sfinţenie secretul, până când, prin "împrietenire" şi "mărturisiri", i-au vulnerabilizat pe nou-veniţi.

La comanda liderului reeducării, Eugen Ţurcanu, el însuşi deţinut, vechii locatari ai celulei s-au dezlănţuit cu bâtele ascunse pe sub priciuri asupra celor nou-veniţi. "Era ziua de Sfântul Nicolae, când a apărut Ţurcanu, într-o şubă mare: «Bandiţilor, să faceţi demascarea!». Am fost înconjuraţi şi loviţi din toate părţile. Cine ne da loviturile? Prietenii noştri, fraţii noştri. A durat câteva ore. Pe jos a rămas un lac de sânge", rememorează Nicolae Purcărea. "Am văzut o mişcare fulgerătoare, ca un vârtej. M-au lovit la carotidă şi nu am mai ştiut nimic", povesteşte Dan Lucinescu, care a fost arestat la 20 de ani, când era student la două facultăţi, în Iaşi.

Tortura, cale spre Dumnezeu

Unul dintre cei care s-au transformat din victime în călău a fost Tudor Stănescu, astăzi călugăr. Iar una dintre victimele sale a fost Constantin (Tache) Rodas, care a avut însă puterea să-l ierte: "Cea mai grea a fost lovitura pe cap cu funia, mai ţii minte? Mă gândeam că pot să mă lovească oriunde, dar nu la cap, ca să nu înnebunesc".

Bătrânul călugăr nu-şi aminteşte, însă îşi cere iertare. Iertarea vine, neaşteptată. Pentru că torturile au fost pentru cel bătut o metodă de întărire a credinţei: "Le-am mulţumit la toţi cei care m-au bătut şi i-am întâlnit după".

Credinţa l-a ajutat şi pe Nicolae Purcărea să supravieţuiască infernului, deşi la un moment dat, zice, a înnebunit: "Atâta m-au bătut că nu mai aveau ce face cu mine. Atunci m-au băgat în hârdăul cu murdării şi m-au «botezat». Se zicea că de demascare nu puteai scăpa. Ori cedai, ori mureai. Exista însă şi a treia cale, aceea de a înnebuni. Am trăit-o eu. Câtva timp nu am mai ştiut de mine".

Într-un acces de disperare, Gelu Gheorghiu şi-a tăiat venele, ajungând astfel şi el în aşa-zisul colţ al nebunilor. "Ţin minte că a venit Ţurcanu la mine şi mi-a zis: «Nu mori când vrei tu», spune acum Gelu Gheorghiu.

DUPĂ 60 DE ANI. Tache Rodas (stânga) l-a iertat pe Tudor Stănescu pentru bătaia cruntă de la Piteşti

FOTOGRAFII: DIN FILMUL "DEMASCAREA" REALIZAT CU FINANŢAREA FUNDAŢIILOR "ARSENIE BOCA" ŞI "KONRAD ADENAUER"

<iframe title="YouTube video player" src="http://www.youtube.com/embed/M7Pfi_PZYaU" frameborder="0" height="349" width="560"></iframe>

BESTIA

Şi el deţinut politic, Eugen Ţurcanu a fost protagonistul reeducării de la Piteşti din dorinţa de a se reabilita în ochii comuniştilor. Complicii săi au fost şefii Securităţii

Născut în Bucovina, Eugen Ţurcanu a fost arestat pe când era student la Facultatea de Drept din Iaşi, membru al Partidului Comunist. Motivul: ascunsese faptul că soţia sa era fiica unui comandant legionar şi propria a partenenţă în adolescenţă la o organizaţie de tineret legionară.

Condamnat la şapte ani de închisoare, dar dornic de a se reabilita în ochii comuniştilor, Ţurcanu a propus Securităţii să iniţieze "reeducarea", ceea ce s-a şi întâmplat la Suceava, primul penitenciar în care a fost închis. "La Siguranţa Iaşi citise într-un ziar o declaraţie a ministrului de interne Teohari Georgescu, care spunea că penitenciarele trebuie să devină institute de reeducare. Ţurcanu credea că se putea realiza cu ajutorul unor elemente care, lămurite din punct de vedere politic, vor părăsi organizaţiile din care fac parte", spune Alin Mureşan în lucrarea sa.

"Fizic, era un om bine făcut. Cu o înălţime peste medie, nişte umeri largi şi o forţă în mâini incredibilă. Avea o palmă ca o lopată. Am văzut cum l-a prins pe unul de gât şi l-a ţinut ridicat, în mână", îl descrie Emil Sebeşan. Aroganţa era o altă caracteristică. "Era stăpânul a tot ce vieţuia acolo. Era şi un tip de o inteligenţă sclipitoare. Doar că diabolică", punctează Nicolae Purcărea.

De multe ori Ţurcanu tortura prin intermediari, alteori îşi bătea însă direct colegii de detenţie. Tache Rodas a fost una dintre victimele sale predilecte după ce a trădat marea cauză a demascării prin deconspirarea secretului.

"A făcut din el un morman de carne vie. I-a pus un sac în cap şi l-a plimbat prin toată camera. L-au omorât. Aşa am crezut. Nu ştiu cum a scăpat cu viaţă", spune Nicolae Purcărea. În urma bătăii, Tache Rodas a rămas surd.

Blasfemia, culmea ororilor

Torturile imaginate de Ţurcanu nu constau doar în violenţă. "Bătaia îţi provoca o sete teribilă. Şi atunci fie îţi dădea să bei urina proprie, dacă îţi dădea voie, fie pe a altora. Când trebuia să-ţi faci necesităţile, te punea să ţi le faci în gamelă. La 12.00 venea masa. Polonicul era de capacitatea unei gamele şi, dacă în aceasta erau necesităţile, surplusul dădea pe dinafară. Înfometaţi cum eram, preferam să ne mâncăm necesităţile înainte şi să mâncăm supa ca atare", povesteşte un alt deţinut, Emil Sebeşan.

Nici măcar acesta nu era apogeul umilinţei. Ci blasfemia. "De Paşti, un student la Teologie a adunat tot săpunul ce l-a găsit. Nu ştiam pentru ce. A făcut din el drept cruce un organ sexual, imitat perfect. S-a apucat apoi să facă cuminecătură. Trebuia să mergi să pupi acel organ, în loc de cruce, şi drept cuminecătură îţi dădea pe vârf de lingură nişte fecale", mai spune Sebeşan. www.fenomenulpitesti.ro

EPILOG. În 1954-1957, Securitatea a regizat trei procese cu scopul de a arăta că prin reeducare s-a urmărit compromiterea regimului. Ţurcanu a fost condamnat la moarte în primul proces, alături de alţi 19 deţinuţi