Constantin Chiriac, directorul Festivalului de Teatru de la Sibiu, anunţă deja următoarele proiecte, printre care şi spectacolul-eveniment „Călătoriile lui Gulliver”, în regia lui Silviu Purcărete.

„După o vară de secetă, toamna a venit cu o ploaie torenţială. Am şi acum o imagine teribilă în minte, cu vitele cărora le ţîşnea apa pe nări”, îşi aminteşte Constantin Chiriac vremea în care juca, într-un sat din Câmpia Română, rolul lui Nilă în filmul lui Stere Gulea, „Moromeţii”, alături de Victor Rebengiuc, Dorel Vişan şi Gina Patrichi.

„Zona de interpretare rămâne starea mea de sănătate”, spune Chiriac, acum director al Teatrului din Sibiu şi al unuia dintre cele mai mari festivaluri de teatru ale lumii, consilier al Expoziţiei de la Shanghai şi membru al Comisiei de selecţie a Capitalei Culturale Europene.

La câteva zile de la lansarea ediţiei de anul acesta a festivalului de teatru, vorbeşte deja de proiectele din 2012: o aniversare Jonathan Swift, în regia lui Silviu Purcărete.

EVZ: Îşi mai aminteşte cineva de dv. în rolul lui Nilă din „Moromeţii”? Constantin Chiriac: Perioada în care am făcut „Moromeţii” a fost extrem de frumoasă, dar şi teribil de grea. Era în 1984, eram pe undeva în Câmpia Română, era secetă, nu se găsea pâine deloc. Oamenii din satele din jur ne rugau să venim cu pâine de la Bucureşti…

În toamna aia a venit o ploaie, am şi acum o imagine teribilă în minte, cu vitele pe nările cărora tâşnea apa. Le era atât de sete încât nu puteau să înghită şi le ţîşnea apa pe nări. Victor Rebengiuc era în fiecare zi cu noi, impunea o ţinută artistică excepţională, ne-a făcut să ne simţim ca într-o echipă de cercetare, într- o zonă privilegiată. Oricum, zona de interpretare rămâne zona mea de sănătate.

Am şi acum sute de roluri, sute de one man show-uri, în engleză, în franceză, în română. Când călătoresc, şi călătoresc enorm - am fost în 149 de ţări - pe avioane, între drumuri, am întotdeauna caiete cu poezii, pentru că eu transcriu întotdeauna texte, pe care le fac ale mele. Ale mele pentru că, atunci când iei marii autori, Sorescu, Esenin, Baudelaire, îi descoperi prin tine, prin ceea ce rezonează în acea clipă cu tine, cu ceea ce se întâmplă în lume,în viaţă, prin toate întrebările pe care le ai.

Am încercat ca managerul, care este din ce în ce mai vizibil în mine, să nu acapareze total sufletul. De aceea mi-am propus ca, an de an, să am cel puţin un rol într-un spectacol al unui regizor important. Până acum m-am ţinut de cuvânt, am jucat an de an, uneori poate două roluri, alteori poate trei, fac şi destul de mult film - e drept, fac destul de puţin în România… Am reuşit anul acesta să fac un film cu Silviu Purcărete, care va ieşi anul viitor…

O să-mi vorbiţi, probabil, şi de rolul pe care-l faceţi în „Turandot”, al regizorului ucrainean Andriy Zholdak... L-am descoperit pe Andriy Zholdak, acest regizor incredibil, - probabil că lumea o să spună nebun -, un regizor îngrozitor de incomod, care se zbate şi care cere toate stele de pe cer, în condiţiile în care are nevoie doar de una - şi culmea e că o are. Întotdeauna o perioadă de lucru cu Andriy Zholdak este o perioadă excepţională, dar şi cumplită. Ultimul rol pe care l-am făcut este regele din „Turandot”.

Spectacolul are o poezie, şi o violenţă în acelaşi timp, specifică acestei perioade în lume. Cu cât înaintăm în fiecare zi vedem cum tensiunile cresc, ceea ce va duce la violenţă. Spectacolul avertizează în acest sens, subliniind ideea de totalitarism. Are multă poezie, mult umor, vorbeşte despre nevoia de dragoste, de întâlnirea dintre bărbat şi femeie, între suflete, despre nevoia de comunicare. Este un spectacol care, imediat ce a ieşit, a fost invitat în nenumărate festivaluri.

De altfel, acesta este un capitol la care Teatrul Naţional din Sibiu excelează, poate o spun cu orgoliu, anul trecut am fost în 22 de mari turnee internaţionale, e mai mult decât toate teatrele bucureştene la un loc.

Faptul că avem în jur de 75 de spectacole pe lună, adică mai mult de un spectacol pe zi, cu casa închisă, este un lucru care arata atașamentul și calitatea publicului din Sibiu.

Cât despre orgoliu… ? De exemplu, secţiunea „Patrimoniu”, pe care am creat-o special în festival, o secţiune unică în lume, are 19 piese în repertoriu din cele 72 pe care le avem, piese care au făcut turnee internaţionale, sunt căutate de producători şi difuzori. „Faust” este unul dintre cele mai mari evenimente teatrale şi culturale ale Europei în această clipă, se vinde imediat pe internet. (Pentru că, trebuie să precizez, suntem singurul teatru care oferă bilete online – am considerat că este un semn de normalitate să nu fie necesar să stai la coada ca să le cumperi). În această perioadă cumplită, pentru ca trecem printr-o perioadă cumplită, aici, la Sibiu, se fac parteneriate mari, pe picior de egalitate, cu cele mai mari structuri din lume.

Aici, la Sibiu, se fac în acest moment unele dintre cele mai mari jocuri culturale din lume. Sibiul a devenit un punct nodal pe harta culturală a lumii. Imaginaţi-vă că ieri, aici, îl aveam în conferinţa de presă pe actorul german de origine bulgară Samuel Finzi, unul dintre cel mai mari actori din Germania, oricum, starul de la Deutsche Teater, care se află aici cu „Însemnările unui nebun”.

Alături de el era Miriam Goldschmidt, actriţa preferată a lui Peter Brook, aflată la Sibiu cu piesa „Warum, Warum”, care dă şi sensul acestei ediţii a festivalului… În acelaşi timp lansam o carte a regizorului Eugenio Barba şi vorbeam despre Odin Teatret...

L-aţi pierdut, însă, pe Johnatan Mills, directorul festivalului de la Edinburgh, care nu mai poate ajunge anul acesta la Sibiu… Johnatan Mills este unul dintre marii noştri prieteni, am colaborat pe o perioadă lungă de timp. Aşa cum vă amintiţi, anul trecut a luat „Faust”-ul la festivalul din Edinburgh. Am făcut o cercetare cu Școala de Management Cultural pe care am dezvoltat-o la Universitatea “Lucian Blaga”, o cercetare care merită să țină capetele de ziar în presa românească… Am numărat câte articole de prima pagină favorabile României au apărut în primele zece ziare ca importanță din Marea Britanie din 1990 și până acum. În 20 de ani, România a apărut cu articole favorabile pe prima pagina de 19 ori. De câteva mii de ori a apărut de rău, dar pe acelea nu le-am numărat. Cele 19 articole la care ne referim erau legate, în primul rând, de momentele de entuziasm de la Revoluție, de momentul integrării României în Uniunea Europeană și de momentul vânzării fregatelor din Marea Britanie către România.

Ei bine, urmare a turneului pe care l-am avut anul trecut la Edinburgh, am avut 79 de articole de prima pagină în presa britanică. Nu cred că există o formulă mai bună de promovare a imaginii României în lume. Sunt convins că, decât să fi plătit cele trei milioane în perioada 2007-2008 pentru a ameliora imaginea României în Italia, era mai rentabil să finanţezi un astfel de proiect.

În rest, Johnatan Mills are o problemă în perioada asta, cu schimbarea de guvern care s-a produs în Marea Britanie. Există o reașezare bugetară și a fost nevoit să ramână la Londra, pentru ediția din acest an a festivalului a fost deja lansată.

Ştiu că aveţi planuri mari şi chiar o colaborare importantă cu Edinburgh pentru 2012… Este vorba de „Călătoriile lui Gulliver”, un spectacol care va fi produs de Festivalul de la Edinburgh, de Festivalul de la Dublin şi de cel de la Belfast, pe lângă Sibiu. Pregătim, astfel, o aniversare Jonathan Swift.

Silviu Purcărete va face regia, Sean David, unul dintre cei mai mari muzicieni din lume - un irlandez care anul trecut a făcut în România un spectacol extraordinar despre Cimitirul de la Săpânţa - va face muzica. Deocamdată se lucrează la script, va fi vorba de o colaborare între un autor român şi un autor irlandez. Zilele viitoare vom stabili calendarul, deoarece până la mijlocul lunii octombrie vom avea şi bugetul - dependent de formula scenografică pe care o va stabili Silviu Purcărete. În comparaţie cu „Faust”, va fi vorba, probabil, de un proiect mai mic, pentru că toată lumea a cerut ca spectacolul să poată fi jucat pe orice scenă.

Cât despre filmul dlui Purcărete, “Undeva în Palilula”? Va apărea abia anul viitor, am terminat filmările într-adevăr, eu joc rolul lui Trotsky, secretarul de partid. Acţiunea se petrece în satul Palilula, într-un loc foarte concret şi nicăieri, un loc care adună toate eforturile, toate avânturile şi toate dezamăgirile din perioada trecută. Cel care este trimis acolo, un doctor care urma să aibă grija de copii, ajunge într-o localitate în care nu s-a mai născut niciun copil de 10 ani.

Şi unde spitalul este găzduit într- un mare conac boieresc, morga este într-o fostă zonă de lux, apare şi un doctor negru, rămas de undeva din promoţiile pe care le şcolea Ceauşescu din zona arabă. Trotsky era şeful suprem al localităţii, un individ cu un singur dinte pe care şi-l pierde într-un moment de beţie.

Însă în clipa în care rămân fără dinţi - trebuie să spun ca sunt şi chel, cu capul acoperit cu o meşă - arăt îngrozitor, nici nu mă puteam uita în oglindă - când râmân fără dinţi, mă însor cu un înger de fată şi, în clipa aceea, încep să îmi apară dinţi de lapte. E o zona de realism magic… e extraordinar…

CONTROVERSE

În timp ce TIFF-ul se fereşte de „cianuri”, Sibiul foloseşte fondurile pentru a duce „Electra” lui Mihai Măniuţiu la Roşia Montană

Dacă finanţarea însăşi a fost în ultima vreme subiect de dezbatere în Transilvania, provenienţa banilor ar putea isca încă şi mai multe discuţii. „Am fost criticat că sunt tentat să mă otrăvesc cu cianuri”, spunea Tudor Giurgiu, ironic, la deschiderea Festivalului de Film de la Cluj.

Sibiul a acceptat însă parteneriatul cu Gabriel Resources, implicân du-se în proiectele de reabilitare culturală a comunităţii Roşia Montană şi lăsând în grija forurilor abilitate problema autorizaţiilor de exploatare, spune Constantin Chiriac.

La deschiderea TIFF, Tudor Giurgiu spunea că a fost criticat că s-ar fi lăsat tentat de “cianuri”. Dv. sunteţi partener cu Gabriel Resources. Vedeţi altfel lucrurile, probabil… Vedeţi… Sunt consultantul Expoziţiei Mondiale de la Shanghai, comisionat direct de ei. Am fost concesionat de partea chineză şi am dus până acum 478 de evenimente acolo.

Am absolvit şi Şcoala specială de Matematici, ştiu tot ce înseamnă o execuţie bugetară. De fapt, acesta cred ca este şi marele meu avantaj, că oriunde m-aş duce, pot face o prospecţie financiară şi pot fi primul care vine cu o soluţie, care propune proiectul. Cel care este primul şi cel care are şi curaj să-şi asume proiecte mari este cel care câştigă.

Am folosit abilitatea de a duce trupe pe bani foarte mulţi în China astfel încât să vină pe banii pe care-i avem noi, la Sibiu. I-am solicitat Ministerului Culturii să ne adune pe toţi, toţi organizatorii de eveniment cultural, astfel încât să putem realiza un program naţional coerent.

Sunt zeci de evenimente, de festivaluri de teatru care se înghesuie. Revenind la Roşia Montană: festivalul de la Sibiu a făcut un altfel de asociere cu ei. Nu ajutăm Roşia Montană care exploatează prin cianuri, ci suntem consultanţi pentru ceea ce poate să facă această firmă în comunitate. Ne implicăm, pe banii lor, în ceea ce înseamnă reabilitarea Roşia Montană prin programe culturale.

Urmează să mergeţi cu „Electra”, piesa lui Mihai Mănuiţiu, la Roşia. „Electra” este un spectacol cu o muzică extraordinară, cântată de grupul Iza, este vorba de muzici ancestrale maramureşene. Ei bine, imaginaţi-vă câte alte tradiţii extraordinare sunt traduse, câte ar merge acolo.

Încercăm să ducem acest spectacol la Roşia Montană. Vom face o evaluare a ceea ce înseamnă această comunitate din punct de vedere cultural, din punct de vedere al patrimoniului şi al tradiţiilor, şi, cu experienţa pe care o vom avea, vom face un concept şi vom formula un program. Vanessa Redgrave, invitată la TIFF, milita împotriva Roşiei Montane în urmă cu câţiva ani… Dacă ei au într-adevăr probleme cu autorizările… în acest moment ei aşteaptă decizii, de la mediu, de la Comisia Europeană, este important ca forurile în măsură să ia decizii. Să spună „da”, sau „nu”. Nu cred că este bine ca acest proiect să meargă în zona de cancan, în zona de interes financiar. E vorba de miliarde şi miliarde de euro. Nu vreau şi nici nu mă interesează să intru în această dezbatere.

Eu, ca făcător de eveniment cultural, mă interesează, dacă mă întreabă cineva, să fac bine comunităţilor. Pentru acest lucru am obţinut nişte bani. I-am obţinut în mod cinstit şi-i cheltuiesc în mod cinstit. Din acest punct de vedere, vă rog să mă credeţi, nu am niciun semn de întrebare. În clipa în care găseşti soluţii şi faci parteneriate apare prosperitatea pentru comunitate prin cultură.

Cea mai mare finantare vă vine din Japonia: 1,8 milioane de euro.Dacă ei sunt sunt dipuși să platească așa de mult, există, de bună seamă, și o rațiune de a plăti. La 60 de ani după război, obiectivul Japoniei a fost refacerea țării, cât mai rapid. Au dezvoltat vreo 3000 și ceva de Performing Arts Centers, clădiri uriașe, cu săli de la câteva sute de locuri până la sali de 16.000 de locuri. Dar aceste săli ramin goale. Eu sunt consultantul lor pentru reabilitarea acestui sistem. În plus, ei o problemă serioasă cu rata suicidului, una dintre cauze fiind comunicarea virtuală. Majoritatea celor care au venit la Sibiu au spus că este cel mai viu festival pe care l-au văzut vreodată și că este extraordinară comunicarea directă între oameni. Ei fac o selecție de tineri din zona artelor și a creatorilor de evenimente, astfel încât să poată veni aici, să învețe acest model și să-l dezvolte în Japonia. Pentru acest program sunt dispuși să platească. Pentru fiecare țară în parte am strategii diferite. Aveţi deja câteva luni de experiență în Comisia de selectare a capitalelor culturale europene. Puteți evalua ce șanse are Clujul, de pildă? Când am aplicat eu pentru programul acesta, România nu avea, de fapt, dreptul să aplice. Am creat atunci o breșă, de care s-a folosit apoi Istanbulul, adică țări din afara Uniunii. Nu există argumente pentru a susține candidatura. Trebuie programe coerente, din interior, născute de comunitate. Singurul lucru pe care îl pot influența este ca decizia care se va lua pentru perioada urmatoare – deocamdată e legiferat pana în 2019 -. După aceea se va hotărâ altceva și există mai multe posibilități: fie să ramână sistemul de două țări, ceea ce ar însemna o ritmicitate destul de lentă, ar veni cam o dată la 14 ani rândul unei țări din Europa, fie să se decidă ca anumite țări, cum ar fi Malta, Luxemburg, Cipru, țări foarte mici și care au avut deja câte o capitală europeană – să fie sărite, sau să fie câte trei țări în același timp. Mi se pare ca asta ar fi o diluare, cum se întâmplă acum, când sunt trei orașe, iar ideea de Capitală se pierde. E important pentru toate comunitățile din România să-și găsească o formulă de a uni structurile care sunt capabile să contribuie la acest proiect și să găsească un dialog între aceste structuri pentru a realiza un proiect. Pentru că noi avem două dimensiuni pe care le urmărim câinește: dimensiunea comunitară și dimensiunea europeană. Dacă acestea două nu sunt îndeplinite, răspunsul este “nu”. Nu are nicio legătură cu felul în care este un oraș frumos, ci doar cu cât de unic este acel proiect și cât de sustenabil. Și ce parteneri credibili aduce aplicantul. În toamnă vom evalua două țări îngrozitor de bogate, Spania și Polonia. În spania sunt 16 orașe care au aplicat, iar în Polonia – 13. E un număr uriaș, suntem contactați informal de tot felul de structuri – dar refuzăm consultanța. Înțeleg că aveți chiar acum o situație insolită, este vorba de dna Raija-Liisa Seilo, șefa capitalei culturale europene Turku, invitată în festivalul de la Sibiu și pe care sunteți nevoit să o ocoliți în perioada evenimentului. E un conflict de interese, am semnat un contract și trebuie să-l respect. Suntem șapte oameni în comisie. Poate există suspiciunea că favorizez un oraș în defavoarea altuia.

PASIUNE. Scenă din piesa „Dumnezeul Nijinski”, a trupei poloneze Teatr Wierszalin, în regia lui Piotr Tomaszuk

FESTIVAL

Recomandări pe toate genurile

Dacă aş vrea să văd doar trei spectacole din festival, ce aţi recomanda? Festivalul este foarte divers, nu mai este doar un festival de teatru – este unul al artelor, al treilea ca importanţă şi amploare din lume. De la teatru de experiment până la teatru de mişcare, teatru de poezie, de muzică, spectacole de dans contemporan, de fado, spectacole de instalaţii, bogăţia spectacolelor de stradă, toate merită văzute, nu am cum să le compar.

Normal că nu trebuie să ratezi Deutsche Theater, să nu ratezi secţiunea de Patrimoniu, cu spectacole validate în atâtea fe stivaluri, Peter Brook, cei de la Kibbutz, cu Rami Be’er, “Rooster”, „Cocoşul”, de Barak Marshall, un regizor important de la Hollywood care a adunat actori şi dansatori din toată lumea.

Să nu uităm zona de spectacole de stradă, este un lucru absolut uluitor să vezi atâta lume, zeci de mii de oameni, adunată la un spectacol de stradă.

RECOMANDARI

Un Turandot suprarealist

„Prinţesa Turandot”, scrisă de Carlo Gozzi în 1762, este povestea unei prinţese chineze a cărei mână îi este promisă pretendentului ce va izbuti să dezlege trei ghicitori. Regizorul Andriy Zholdak se desparte de textul lui Carlo Gozzi şi imaginează o lume suprarealistă în care dramaturgul veneţian, trezit parcă din gravura lui Goya Somnul raţiunii naşte monştri, coboară printre personajele sale distorsionate pentru a povesti şi pentru a le lăsa să se povestească.

Imperiul lui Altoum este o lume gonind spre auto-anihilare, o lume decadentă, îmbătrânită, obsedată de propria fragilitate, de propriul sfârşit. E un univers scufundat – nu întâmplător cu trimiteri la mitul Atlantidei, în care eroii poartă însemnele nazismului (dar ar fi putut fi ale oricărui sistem totalitar).

Regizorul urmăreşte căderea omului în corp; din soldat, el devine animal. Avem de a face cu un univers al nevrozelor. Soluţia radicală aleasă pentru montarea celor trei ghicitori transformate într-un gender clash permite un crescendo al violenţei care va degenera într-o veritabilă Cursă a înarmării în cheie (auto)ironică. 

• TEATRUL NAŢIONAL „Radu Stanca” - Ora 19:00 -TURANDOT după Carlo Gozzi, regia Andriy Zholdak (Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, România)