Călătoria cu avionul scumpeşte vacanţele

Călătoria cu avionul scumpeşte vacanţele

Biletele de avion rezervate pe ultima sută de metri acoperă costurile suportate de companiile aeriene pentru superoferte.

Gradul mare de ocupare a avioanelor care operează spre destinaţii turistice şi ofertele promoţionale din perioada verii îi fac pe reprezentanţii marilor companii aeriene să impună tarife enorme pentru biletele rezervate pe ultima sută de metri. În perioada iulieaugust, marile companii din România se laudă cu un grad de ocupare de aproximativ 80%. Preţul crescut la combustibil şi problemele din industrie apărute în ultima perioadă fac însă ca această afacere să nu mai fie profitabilă nici în timpul lunilor de vară.

Companii mari precum Ryanair, liderul operatorilor low cost la nivel european, au anunţat deja reducerea numărului de curse în perioada urmă toare. În acest context, companiile încearcă să-şi acopere preţul mic aplicat biletelor rezervate cu câteva luni înainte cu preţuri piperate pentru biletele rezervate cu o lună înainte. De exemplu, dacă un bilet Bucureşti-Barcelona rezervat de câteva luni costă aproximativ 300 de euro, dus-întors, preţul se dublează pentru cineva care-şi face rezervare în aceste zile pentru sfârşitul lui august.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul operatorilor low cost, care dublează preţul de la o zi la alta. „Avioanele sunt aproape pline în această perioadă, iar biletele rezervate pe ultima sută de metri sunt foarte scumpe“, ne-au declarat reprezentanţii companiilor aeriene.

Analiştii din presa internaţională susţin că superofertele cu care şi-au adunat clienţi marii operatori aerieni se vor împuţina. „Avem de-a face cu cel mai scump sezon de vacanţă din punct de vedere al preţului călătoriei“, susţin analiş tii americani citaţi de „USA Today“.

Datele prezentante de Asociaţia Companiilor Aeriene Europene arată că, în ultima perioadă, numărul de clienţi ai companiilor a stagnat. Operatorii prezenţi în România nu au invadat piaţa cu oferte pentru toamnă, chiar dacă perioada septembrienoiembrie este una slabă din punct de vedere al numărului de clienţi.

MĂSURI

Zboruri mai puţine, promoţii sărace Nu numai biletele de avion se vor scumpi în perioada următoare, susţin analizele apărute în presa internaţională. „Serviciile de închiriat maşini se vor scumpi, iar hotelierii vor încerca să ţină pasul cu această tendinţă“, susţine Tom Parson, expert al BestFares.com, citat de „USA Today“. În plus, nici oferta nu va mai fi aşa bogată, mai ales că operatorii aerieni au început să reducă numărul de curse. Cel mai mare operator aerian low cost, Ryanair, a anunţat că în perioada de iarnă va renunţa la 150 de zboruri care tranzitează aeroportul din Dublin, în urma creşterii accelerate a preţului la combustibil. În plus, compania Virgin Blue va reduce numărul de zboruri spre Australia.

Ne puteți urmări și pe Google News