Guvernul Orban va trece, dar data o va stabili PSD, care o va duce pe Viorica Dăncilă premier până după primul tur al alegerilor prezidențiale.
Ieri, Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au stabilit calendarul învestirii Cabinetului Orban. Premierul desemnat a prezentat în ședința BPR programul de guvernare și, pe baza cutumei guvernelor anterioare, când învestirea s-a făcut rapid, a cerut ca audierile să aibă loc astăzi, iar votul în plen, miercuri.
I-au încurcat morții
În mod surprinzător, după ce Ludovic Orban a ieșit din ședință, Raluca Turcan a spus că miercuri nu ar fi o zi potrivită, deoarece este comemorarea Colectiv. Nici joi nu era o opțiune potrivită având în vedere că pe 1 noiembrie, în spiritualitatea Bisericii Romano-catolice, este Ziua Morților, tradiție preluată și de creștinii altor culte religioase.
Oricum, președintele Senatului a dat explicația că este doar o mare sărbătoare religioasă, dar nu a oferit detalii. Pentru maghiari este o sărbătoare importantă, însă tot nu reiese foarte clar de ce nu ar fi putut fi prezenți joi la vot.
De fapt, potrivit surselor și evidențelor, se trage de timp. Și PSD și PNL ies câștigători în fața electoratului pentru primul tur al alegerilor, când confruntarea trebuie să aibă loc între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. Lidera PSD apare în fața electoratului ca varianta feminină a lui Bruce Willis.
Liberalii câștigă pozând în victime ale „ciumei roșii”, iar când se va instala Guvernul Orban toată lumea va răsufla ușurată. Surse politice spun că, mai mult decât atât, PSD, prin președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, le face cadou liberalilor 9 voturi, adică cei care sunt cu un picior în Pro România.
După ce, în cursul dimineții și-a băut cafeaua la DNA, senatorul Paul Stănescu a ajuns în Parlament cu cele mai bune intenții față de liberali și a spus că este un bun cetățean și consideră că pentru binele țării acest Guvern trebuie învestit. Deși lidera PSD Viorica Dăncilă spune, de când a fost desemnat Orban, că parlamentarii partidului nu vor fi prezenți îb sală, Stănescu pare că nici nu a auzit de așa ceva, așteaptă o decizie a CEX și „ce va face partidul, voi face și eu”.
Victor Ponta merge, în continuare, pe scenariul blatului dintre PSD și PNL
„Cei de la PNL nu au vrut să fie vot săptămâna asta, deci nu am ţinut-o eu pe doamna Dăncilă săptămâna asta la Guvern, o ţin ei. În al doilea rând, domnul Orban a spus că are 234 de voturi, iar eu nu o să votez niciodată ceva ce este împotriva oamenilor pe care îi reprezint”, a declarat liderul Pro România.
Din această dimineață, timp de două zile, miniștrii desemnați trec prin toate furcile caudine, audierea în comisii. Fiecare audiere are loc separat, nu se suprapun și se anunță extreme de dure. Ieri, premierul desemnat a mai avut un rând de negocieri cu liderii partidelor care i-au promis votul.