Bursele mondiale îşi reiau creşterea

Bursele mondiale îşi reiau creşterea

Pieţele financiare europene şi cele americane au crescut, ieri, recuperând o mare parte din pierderile suferite săptămâna trecută.

Pieţele au reacţionat prin creştere la câteva anunţuri de preluări şi achiziţii în valoare totală de 19 miliarde de dolari care au fost făcute. Este vorba despre preluarea Motorola Mobility de către Google şi achiziţia Insight Communication de către Time Warner Cable Inc.

Totodată, o veste bună pentru burse a fost şi faptul că economia Japoniei a scăzut cu 0,3%, în trimestrul al doilea faţă de cel precedent, mai puţin decât estimările de -0,9%.

Francul începe să scadă

"Activitatea de fuziuni şi achiziţii (...) este sinonimă cu o economie relativ sănătoasă", a declarat Richard Weiss, senior money manager la fondul de investiţii American Century Investments, citat de Bloomberg.

Francul elveţian a intrat pe un trend de depreciere, după ce banca centrală a Elveţiei a anunţat că va lua măsuri pentru a stopa aprecierea valutei naţionale. În ultimele trei zile, francul a pierdut 10% din valoare în faţa dolarului american.

Principalii indici ai burselor europene aveau, ieri, creşteri cuprinse între 0,5% şi 1%. Şi bursele americane au deschis pe plus. La închiderea ediţiei, indicele Dow Jones avea o creştere de 1,24%, indicele S&P 500 era în urcare cu 1,41%, iar Nasdaq avea un plus de 0,92%.

  • Apune gloria francului. VEZI de ce se depreciază moneda Elveţiei

Ne puteți urmări și pe Google News