BURSE de excelenţă de 15.000 euro pentru OLIMPICII care rămân în România

BURSE de excelenţă de 15.000 euro pentru OLIMPICII care rămân în România

Orice tânăr care câştigă olimpiade internaţionale, cu condiţia de a rămâne în România şi de a lucra în domeniul cercetării după finalizarea studiilor poate obţine o suma de 15.000 de euro, ca bursă de exelenţă. Mai mult, cei care optează pentru o astfel de bursă mai pot primi alţi 12.000 de euro, pe măsura rezultatelor. Sunt deja trei ani de când se acordă acest tip de bursă însă tinerii nu se înghesuiesă aplice.

Mai mult de 5.000 de tineri pleacă anual la studii în străinatatea, după absolvirea liceului. Trei sferturi fac parte dintre cei mai buni 10% absolvenţi de liceu şi mai bine de jumătate nu se mai întorc în ţară, conform statisticilor. Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat de curând că există un program prin care 50 de adolescenţi pot obţine acest tip de bursă pentru care pot candida elevii care au câştigat olimpiade ori concursuri internaţionale şi îşi doresc să rămână la studii acasă.

Alina Angelescu, elevă: „Am auzit de bursa respectivă şi mi se pare o intenţie bună a statului pentru că au realizat că au nişte oameni speciali, elevi tineri, cu minţi cu care pot schimba în bine societatea şi atunci îmi pare o încercare de a ne face să rămânem”.

Emanuel Dumitru, elev: „Având în vedere ca deja avem creiere foarte multe, aşa cum văd şi cei din afară şi ştim că ne doresc foarte mult valorile noastre intelectuale.. cred că ne mai lipseşte finanţarea. Din partea statului o susţinere mai puternică din punct de vedere material...”.

Profesor Marcela Popescu: „Pe vremuri a mai fost o astfel de bursă, se numea bursa Guvernul României şi întâmplător cunosc tineri care s-au folosit de această bursă. Au studiat în SUA iar când au încercat să se întoarcă în România nu şi-au găsit de lucru. Care e problema?”

Acest sprijin financiar se acordă numai elevilor care au câştigat un premiu internaţional în ultimii doi ani de liceu şi se înscriu la un laborator de cercetare din România, pe timpul studiilor universitare.

Emanuel Dumitru, elev: „Dacă am avea posibilitatea de a face cercetare şi de a băga suficienţi bani în dezvoltare şi în industrie sunt foarte sigur că universităţile noastre ar ajunge comparabile cu cele din Anglia”.

Profesor Nicolae Istrare: „Eu îi văd ca suportul de mâine pentru dezvoltarea şi progresul României. Din păcate mulţi dintre ei nu se mai întorc în ţară şi părerea mea este că ţara asta greşeşte foarte mult faţă de tinerii aceştia”.

Ministrul Educaţiei declară că acest program a ales să îl facă el însuşi public, deoarece foarte puţini tineri ştiu de existenţa acestuia.

„Din păcate, nu au fost solicitări. S-au dat 14 acum doi ani, 11 acum trei ani, anul acesta nu a fost nicio ofertă pentru că nu a fost anunţat concursul şi am rămas dezamăgit. De asta acum l-am anunţat, ca să se ştie de program. Îmi pare rău că lucruri minunate nu sunt spuse şi nu sunt cunoscute" , a precizat ministru Educaţiei la întâlnirea de la Oradea, cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

Mai multe informaţii despre bursele de execelenţă se pot obţine de la reprezentanţii Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior sau de pe site-ul uefiscdi.gov.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News