Aici am auzit oameni urlând informații, stațiile de emisie bârâind sub povara datelor strânse de reporterii de teren, țăcănitul mașinilor de scris, șoferi fugind să pornească mașinile ce plecau spre cele mai ciudate locuri. Nu conta de unde, cum sau ce informație se obținea. Totul putea deveni știre. Nimic nu se irosea, totul se transforma în cuvinte, în „supratitlu, titlu și bumbi”. Tot ce producea țara asta, congrese, trădări, teorii economice, violuri, crime, mitinguri de protest, curve sau îngeri, totul avea potențial de a deveni informație pentru public.

La sfârșitul unei zile se făceau nu 3 ziare, două ediții de „roșie” și o „albastră”, ci tind să cred că era marfă pentru 6 sau chiar 7.

Dar cel mai bizar lucru pe care mi-l amintesc despre „bulina” de început este că, la sfârșitul zilei, se râdea mult. Și se vorbea de următorul ziar. Iar stațiile bârâiau, mașinile de scris țăcăneau și oamenii urlau. Permanent.

Te-ar putea interesa și: