Brazilia sare în ajutorul Greciei

Brazilia sare în ajutorul Greciei

BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) va lucra împreună cu statele membre ale Uniunii Europene pentru a rezolva problemele economice ale regiunii, a afirmat vineri adjunctul ministrului rus de Finanţe, Sergei Storchak, transmite RIA Novosti, preluată de Agerpres.

''Încercăm să evităm să-l numim 'ajutor'. Vom lucra împreună pentru rezolvarea acestei probleme cu UE şi ţările membre BRICS'', a afirmat oficialul rus.

Ministrul brazilian de Finanţe, Guido Mantega, a explicat că ţările membre ale UE trebuie să adopte măsuri ferme şi rapide pentru a preveni o nouă criză financiară, deoarece stabilitatea economiei mondiale s-a înrăutăţit din cauza crizei datoriilor suverane din Grecia şi Portugalia.

Marţi, un oficial a declarat pentru Reuters că Brazilia va propune ca marile state emergente să pună la dispoziţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) fonduri de miliarde de dolari, pentru a ajuta la atenuarea crizei datoriilor în zona euro.

Ne puteți urmări și pe Google News