BREAKING NEWS. Parlamentul a respins desființarea SIIJ

BREAKING NEWS. Parlamentul a respins desființarea SIIJ

Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție nu va fi desființată, au decis parlamentarii miercuri dimineața.

Legislativul a respins unul dintre proiectele de lege care prevedeau desființarea SIIJ, însă în prezent mai există un proiect similar în parcursul legislativ.

Este vorba despre un proiect de lege (612/2019) depus la Camera Deputaților, unde a fost adoptat tacit în noiembrie, și care a fost acum respins de Senat, în calitate de cameră decizională.

Este un proiect de lege inițiat de grupul parlamentarilor USR. Legea a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, însă Comisia Juridică a Senatului a dat raport de respingere în ședința din 3 decembrie 2019.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, propunându-se abrogarea prevederilor care fac referire la aceasta.

În trecut, președintele Klaus Iohannis a atras atenția că menținerea SIIJ este una dintre măsurile criticate de Comisia de la Veneția, care a precizat că este un instrument de intimidare a magistraților.

Ne puteți urmări și pe Google News