Evenimentul Zilei > Justitie > Tribunalul Bucureşti: Adrian Năstase să fie dus la penitenciar! Poliţia să continue executarea mandatului!
Tribunalul Bucureşti: Adrian Năstase să fie dus la penitenciar! Poliţia să continue executarea mandatului!

Tribunalul Bucureşti: Adrian Năstase să fie dus la penitenciar! Poliţia să continue executarea mandatului!

Fostul premier ar putea fi trasferat astăzi la Penitenciarul Rahova. Judecătoarea Georgiana Tudor de la Tribunalul Bucureşti a decis că Năstase va fi transferat în închisoare.

UPDATE 11. Tribunalul Bucureşti a decis că Adrian Năstase trebuie încarcerat în penitenciar. Potrivit deciziei judecătorilor, în acest moment, nu există nicio piedică în executarea pedepsei de doi ani de închisoare.Preşedintele instanţei Laura Andrei a  declarat că este necesară punerea în executarea a mandatului de încarcerare. Acaestă soluţie nu este definitivă, poate fi atacă de Adrian Năstase sau de procurori. "Felul în care cei de la poliţie vor decide dacă se continuă executarea şi formele în care se face aceasta, este strict problema lor", a explicat Laura Andrei. Până la acest moment este confirmat la Tribunalul Bucureşti un singur mandat de încarcerare pentru inclupţaii din dosarul Trofeul Calităţii". "Poliţiştii ne-au spus: Nu putem să executăm mandatul. Noi le-am răspuns: Continuaţi executarea!", a ţinut să precizeze magistratul.

UPDATE 10. Medicii care l-au îngrijit pe Adrian Năstase sunt de acord cu transferul la spitalul Penitenciarulul Rahova. Audiaţi la DNA, aceştia au declarat că niciodată nu s-au împotrivit transferului.
UPDATE 9. Procesul s-a încheiat, urmând ca Tribunalul Bucureşti să se pronunţe la ora 17.00 dacă Adrian Năstase este sau nu este în acet moment în stare de arest. Avocaţii fostului premier spun că  fostul premier este arestat în acet moment, pentru că poliţiştii i-au lăsat un proces verbal prin care l-au înştiinţat de mandatul de încarcerare. De cealaltă parte, judecătorul delegat şi Poliţia susţin că lui Adrian Năstase este liber şi admit că procesul verbal al poliţiei i-a fost comunicat. Autorităţile suţin că procedura de încarcerare a fost viciată, în sensul că lipseşte procesul verbal de încarcerare de la penitenciar. "Este o situaţie nereglementată de lege", a izbucnit avocatul Ion Cazacu.
UPDATE 8. Judecătorul a explicat că astăzi se ia în discuţie dacă există o împiedicare a punerii în executare a mandatului de încarcerare.
UPDATE 7. Procurorul DNA: „Spitalul Floreasca nu este o unitate a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Organele de poliţie nu au nevoie de confirmarea instanţei de judecată pentru a pune în executare mandatul de încarcerare”.

UPDATE 6. Procesul în cazul Năstase a început. Vorbesc avocaţii!. „Clientul meu este arestat deoarece la dosar există un proces verbal al Poliţiei, potrivit căruia i s-a înmânat mandatul de executare”, susţine avocatul Liviu Popescu. Celălalt avocat, Ion Cazacu, spune că „Adrian este sub pază la Floreasca, la uşa lui sunt poliţişti”.
UPDATE 5. Joia trecută, la Parchetul General au fost audiaţi cei doi poliţişti care au participat la reţinerea lui Adrian Năstase, pe baza mandatului. De asemenea, au fost audiaţi membrii echipajului de pe Ambulanţă: şoferul, brancardierul şi asistenta.

Pe surse, se acreditează informaţia că unul din cei doi poliţişti care au intrat în casa lui Năstase a minţit la audieri, susţinând că fostul premier necesita internarea la Spitalul Floreasca, deşi dovezile ulterioare şi declaraţiile celorlalţi martori demonstrează că acest lucru nu era necesar.
UPDATE 5. Informaţia potrivit căreia ministrul de Interne Ioan Rus va fi audiat în dosarul privind tentaiva de sinucidere a lui Adrian Năstase nu a fost confirmată de Parchetul General, potrivit surselor EVZ. Cu siguranţă, audierea nu va avea loc astăzi, însă dacă ancheta o va cere, ministrul va fi întrebat despre convorbirea avută cu fostul premier, în seara de miercuri, 20 iunie.
UPDATE 4. Şedinţa de judecată în cazul lui Adrian Năstase nu a început. La Tribunal a sosit avocatul fostului premier, Liviu Popescu, specialist CEDO.  
UPDATE 3. Surse DNA spun că internarea lui Adrian Năstase la Spitalul Floreasca nu era necesară, rănile suferite de către acesta în urma împuşcăturii fiind superficiale. Medicul Şerban Brădişteanu este suspectat că a acoperit, timp de o săptămână, starea reală a fostului premier, care nu a fost atât de gravă pe cât s-a vehiculat public.
UPDATE 2. Trei poliţişti, unul dintre adjuncţii Poliţiei Capitalei şi unul care a fost prezent în casa lui Adrian Năstase au fost duşi la audieri. Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Capitalei, comisar-şef de poliţie Gheorghe Dumitru a fost ridicat de procurori.
UPDATE 1. Procurorul DNA care va fi prezent în sala de judecată a spus că Adrian Năstase se află acum în stare de libertate.
UPDATE. Medicul Şerban Brădişteanu este audiat de procurorii DNA. El este acuzat de procurori de favorizarea infractorului. În urma tentativei de sinucidere, de miercuri seara, Adrian Năstase a fost operat de prof. dr. Ioan  Lascăr şi de chirurgul Şerban Brădişteanu. Brădişteanu a făcut parte şi din comisia care a evaluat, ieri, starea de sănătate a fostului premier.

Instanţa trebuie să decidă, astăzi, dacă Adrian Năstase este sau nu în stare să suporte condiţiile de detenţie de la spitalul penitenciarului Rahova. IML are, însă, ultimul cuvânt în decizia transferului de la Floreasca, la spitalul închisorii.

Ieri, o comisie medicală s-a întrunit, în urma unei solicitări formulate de Poliţia Capitalei, pentru a stabili dacă starea de sănătate îi permite fostului premier să fie transferat. "Comisia de la spital a stabilit că un eventual transfer al pacientului poate fi stabilit doar în urma evaluării medico-legale. În acest sens, am înaintat adrese Poliţiei Române şi Institutului Naţional de Medicină Legală", a declarat, ieri, Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

Comisie de evaluare a fost formată din profesorii Ioan Lascar, Şerban Brădişteanu şi un medic legist.

Vom reveni cu amănunte
CITIŢI ŞI:

  • Adrian Năstase se ascunde în hăţişul birocratic. Expertiza medicală poate dura o zi sau o lună! AFLĂ DE CE
  • MEDICII AU DECIS: Adrian Năstase rămâne la Floreasca. IML va hotărî când va fi transferat la Rahova