CEARTĂ ÎN DIRECT. Antena 3 îl va acţiona în instanţă pe Cristian Boureanu, după ce deputatul a avut aseară un schimb dur de replici cu realizatoarea emisiunii "Ştirea zilei", Gabriela Vrânceanu Firea. Mai mult, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) va analiza, în şedinţa de joi, emisiunea în care cei doi se ceartă ca la uşa cortului.
"Domnul deputat Boureanu a acuzat-o pe moderatoare că ar fi „amanta domnului Tăriceanu" şi că este „plătită din bani furaţi", printre alte jigniri, agresări verbale, monopolizarea întregului spaţiu de emisie. În consecinţă, Antena 3 îşi exprimă solidaritatea cu realizatoarea emisiunii Ştirea Zilei acţionându-l în justiţie pe domnul Cristian Boureanu. Suma care va fi solicitată drept despăgubire va fi donată unui cămin de copii, cu grave dificultăţi de supravieţuire", se arată în comunicatul televiziunii. Totul a început în momentul în care Cristian Boureanu s-a declarat nemulţumit că nu mai apucă să vorbească, după ce moderatoarea a acordat intervenţii de zeci de minute celorlalţi invitaţi, printe care şi liberalul Ludovic Orban. De aici, s-a ajuns ca Firea să-l întrebe pe democrat-liberal dacă "a mâncat ceva stricat, de pe jos, de la toaletă", iar Boureanu să insinueze că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu ar fi amantul prezentatoarei de la Antena 3. Prima dispută din emisiune a avut loc între Boureanu şi Orban pe marginea banilor cheltuiţi de la bugetul de stat de PDL, respectiv PNL. A intervenit apoi în discuţie Gabriela Vrânceanu Firea, care i-a rugat pe cei doi să se liniştească, pregătindu-se să-i adreseze o întrebare democrat-liberalului. Conversaţia dintre cei doi poate fi citită mai jos şi vizionată aici. Boureanu: Nu vreau să răspund la întrebările dvs. Gabriela Vrânceanu Firea: Dar dumneavoastră înţelegeţi ceva din economie? Vă rog frumos să ne liniştim… Domnule Cristian Boureanu, am o întrebare pentru dumneavoastră… Cristian Boureanu: Nu. Nu vreau să răspund la întrebările dumneavoastră. Gabriela Vrânceanu Firea: Păi atunci de ce aţi venit? Vă rog frumos să vă ridicaţi să plecaţi. Cristian Boureanu: Păi domnul Ludovic Orban v-a răspuns la vreo întrebare? Gabriela Vrânceanu Firea: Mi-a răspuns la toate întrebările. Cristian Boureanu: La ce întrebare a răspuns? Eu am văzut că a ţinut un discurs politic. Dumneavoastră l-aţi întrebat pe domnul Ludovic Orban cum de s-au dublat cheltuielile publice în patru ani, deşi productivitatea muncii a scăzut? Aha, nu vă plac chestiunile sensibile. Domnul Ludovic Orban a vorbit 10 minute şi a ţinut un speech… Firea: Aţi mâncat ceva stricat? Gabriela Vrânceanu Firea: Domnule Cristian Boureanu, dar ce-aţi mâncat? Aţi mâncat ceva stricat înainte de emisiune? Cristian Boureanu: Nu ştiu. Am mâncat ceva la dumneavoastră aici. Am găsit aici pe masă ce mâncaţi dumneavoastră în fiecare seară aici. Gabriela Vrânceanu Firea: Ceva de pe jos? Ceva de la toaletă? Dar chiar nu vă e jenă? Cristian Boureanu: Păi mă întrebaţi aşa urât? Să ştiţi că eu nu plec din emisiune. Stau şi vă zâmbesc, vă întreb dacă dumneavoastră l-aţi întrebat vreodată pe domnul Călin Popescu Tăriceanu ce-a făcut cu banii de investiţii, cu 3 miliarde… Gabriela Vrânceanu Firea: Domnule Cristian Boureanu, dumneavoastră v-aţi luat temperatura? Poate aveţi febră? Cristian Boureanu: Nu. Nu am febră, mă simt bine şi relaxat. Mă uit şi vă pun nişte întrebări şi văd cum vă deranjează. Gabriela Vrânceanu Firea: Şi cine v-a spus că sunteţi băiatul cu muci în freză a avut dreptate. Cristian Boureanu: Acum mă jigniţi? Cumva amantul dumneavoastră? Gabriela Vrânceanu Firea: Amantul meu? Dar amanta dumneavoastră, firmele dumneavoastră? Mi se pare incredibil… "Nu v-ar fi ruşine să vă fie! Ar trebui să vă înroşiţi" Gabriela Vrânceanu Firea: Răspundeţi la o întrebare sau nu? Cristian Boureanu: Incredibil! V-aţi permis să mă jigniţi de trei ori la persoană. Gabriela Vrânceanu Firea: Şi dumneavoastră îmi spuneţi de amant? Păi domnul Călin Popescu Tăriceanu e amantul meu? Cristian Boureanu: De unde ştiţi că vorbeam de dânsul? Gabriela Vrânceanu Firea: Păi domnul Călin Popescu Tăriceanu a spus că sunteţi băiatul cu muci în freză. V-a spus altceva? Cristian Boureanu: Eu am vrut să vorbesc despre ce a făcut PNL şi de ce n-are România bani în buget. Gabriela Vrânceanu Firea: Şi aţi vorbit cinci minute. Aţi ţipat la domnul Ludovic Orban. Cristian Boureanu: N-am vorbit deloc. Gabriela Vrânceanu Firea: Deci noi ne-am imaginat doar. Cristian Boureanu: Doamnă scumpă, să mă jigniţi în direct la o emisiune e strigător la cer. Gabriela Vrânceanu Firea: Este a doua oară când faceţi aşa ceva. Aţi mai făcut-o la RTV, v-aţi făcut de râs, acum v-aţi făcut de râs şi la Antena 3. „Distinsă doamnă”, după ce-mi spuneţi de amant? Nu v-ar fi ruşine să vă fie! Ar trebui să vă înroşiţi. Boureanu, în meciuri cu "ong-ista" Săftoiu şi "domnişorica" Gorghiu Deputatul Cristian Boureanu este recunoscut pentru schimburile de replici memorabile cu invitaţii alături de care participă la emisiuni TV. În mai anul treuct, de pildă, s-a certat cu Dumitru Pelican, directorul executiv al Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Muncă, la Realitatea TV. "Cine vă credeţi dumneavoastră? Un tehnocrat iresponsabil, pentru că au ajuns să conducă astăzi anumite instituţii tot felul de directori care dansează la bară, tot felul de popi şi de alte caractere", a acuzat Dumitru Pelican. Cristian Boureanu a răspuns: "Dar şeful dumneavoastră, Paul Păcurar la ce a dansat? Eu cred că şeful dumneavoastră a dansat la bară", a afirmat Boureanu. În iulie anul trecut, democrat-liberalul a ameninţat-o pe Alina Gorcghiu, de la PNL, preşedinte al comisiei parlamentare de anchetă a Monicăi Iacob Ridzi, că va vorbi despre amanţii săi şi i s-a adresat cu apelativul "domnişorică". Tot la Realitatea TV, în august 2009, Boureanu acuzat-o pe Adriana Săftoiu, deputatul PNL, că "aerul său ong-ist" asunde conflicte personale cu Traian Băsescu şi Elena Udrea. În noiembrie, democrat-liberalul s-a certat cu Mircea Dinescu, tot într-o emisiune televizată.
<object width="480" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/h1gncPQ3JpM&hl=en_US&fs=1&rel=0"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/h1gncPQ3JpM&hl=en_US&fs=1&rel=0" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="480" height="385"></embed></object> <embed allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" type="application/x-shockwave-flash" src="http://www.youtube.com/v/wsmI5z8g3e0&hl=en_US&fs=1&rel=0" height="385" width="480"></embed></embed><//embed>