O echipă de oameni de știință a ajuns la concluzia că primii Homo Sapiens au apărut în urmă cu 200.000 de ani în Africa
Mai exact pe teritoriul Botwsanei şi au rămas acolo vreme de 70.000 de ani înainte de a migra către alte zone ale continentului şi, eventual, ale lumii, se arată în ziarul britanic The Guardian. Dar schimbarea climei a creat condiţiile necesare pentru ca strămoşii noştri să migreze. „Ştim de multă vreme că oamenii moderni îşi au originea în Africa şi în urmă cu aproximativ 200.000 de ani, dar ceea ce nu ştiam până la acest studiu nu era exact unde”, a explicat profesoara Vanessa Hayes, expertă în genetică a Institutului de Cercetări Medicale Garvan, din Sydney, Australia. Cercetătorii au analizat 1.217 de mostre de AND mitocondrial care provine de la persoane care locuiesc în Africa în prezent. Echipa condusă de prof. Hayes a ales să studieze ADN-ul mitocondrial, care este transmis de la mamă la copil, pentru a identifica cea mai veche linie maternă din lume. Din analiza mostrelor, oamenii de ştiinţă au putut să stabilească că teritoriul ocupat în prezent de către Namibia, Botswana şi Zimbabwe a reprezentat primul habitat al specie noastre.