Ilie Bolojan nu renunță la varianta Siegfried Mureșan-premier. Calcule legate de scenariul alegerilor anticipate
- Mădălina Sfrijan
- 28 august 2026, 19:26
Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro
România ar putea ajunge la alegeri anticipate dacă negocierile pentru formarea unui nou Guvern rămân blocate, avertizează președintele PNL, Ilie Bolojan. Premierul demis susține că, într-o astfel de situație, alegerile anticipate reprezintă soluția prevăzută de Constituție. Bolojan a explicat că PNL nu și-a schimbat, până în acest moment, poziția privind desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Liberalul a arătat că partidul nu a mai luat o nouă decizie deoarece nu au existat consultări oficiale în ultima perioadă.
PNL îl susține în continuare pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Ilie Bolojan a afirmat că PNL are deja o decizie privind candidatul pentru funcția de prim-ministru, în urma discuțiilor cu USR și UDMR.
„PNL are o decizie luată anterior și anume de a-l propune pe Siegfried Mureșan ca premier împreună cu USR și UDMR. Nu am luat o altă decizie de atunci pentru că nu au mai fost consultări oficiale”, a declarat Ilie Bolojan la Prima News.
Liderul PNL a spus că au existat discuții informale în ultima perioadă, însă negocierile nu au dus la o formulă concretă pentru viitorul Executiv.
El a descris situația din ultimele săptămâni drept una în care partidele nu au reușit să ajungă la o înțelegere privind componența Guvernului.
„Dar nu s-a ajuns la o formulă în această perioadă de vară”, a spus Bolojan.

Siegfried Mureşan. Sursă foto: Facebook
Bolojan spune că PNL își va reevalua poziția după reluarea consultărilor
Președintele PNL a subliniat că formațiunea nu a adoptat, deocamdată, o altă decizie cu privire la premier.
„Deci, până nu există o altă decizie, aceasta este poziționarea noastră”, a spus Bolojan.
Liderul liberal a adăugat că poziția partidului ar putea fi analizată din nou atunci când vor fi reluate consultările oficiale.
„În momentul în care vor fi reluate consultările, vom clarifica poziția după o discuție cu colegii din PNL”, a adăugat el.
Bolojan amintește de decizia PNL de a nu guverna alături de PSD
Ilie Bolojan a reafirmat și poziția PNL potrivit căreia partidul nu intenționează să participe la un Guvern alături de PSD.
Întrebat dacă liberalii ar putea vota în Parlament un Executiv format inclusiv din miniștri PSD, după care PNL să rămână în opoziție, Bolojan a spus că o asemenea variantă nu a fost discutată în partid.
„Nu am luat în calcul o astfel de decizie, nu s-a discutat asta în interiorul Partidului Național Liberal. România are nevoie de un guvern, asta este cât se poate de clar, dar gândiți-vă că la modul în care, inclusiv la Legea salarizării, PSD l-a mințit pe președinte, a promis lucruri pe care după aceea le-a dat înapoi, a participat la toate discuțiile, dar a zis că nu știe ce se discută (…) care sunt garanțiile că odată ajuns și în guvernare își vor schimba comportamentul? Nici o garanție”, a spus Bolojan.
Ce spune despre alegerile anticipate
Președintele PNL consideră că un blocaj prelungit în formarea Guvernului poate duce, în cele din urmă, la alegeri anticipate.
„În condițiile în care se va menține situația de blocaj, formula prevăzută de Constituție și valabilă în toate sistemele democratice sunt alegerile anticipate”, a afirmat Bolojan.
Liderul liberal a admis însă că este rezervat în privința posibilității ca alegerile anticipate să devină o realitate în perioada următoare.
„Chiar dacă sunt foarte rezervat că ele ar putea fi o realitate în perioada următoare, nu putem decât să ajungem într-o astfel de situație”, a mai spus Bolojan.