Cancerul la sân, diabetul gestaţional şi hipertensiunea sunt afecţiuni grave ce pot apărea în cursul unei sarcini, din cauza cărora atât sănătatea mamei, cât şi cea a copilului pot fi afectate.
O femeie însărcinată trebuie atent monitorizată şi pentru a putea interveni rapid în cazul în care apar boli grave, ce pot fi extrem de riscante pentru mamă şi făt.
Cancerul de sân, diabetul gestaţional şi hipertensiunea de sarcină sunt doar câteva dintre afecţiunile care pot apărea pe parcursul unei sarcini, ce trebuie extrem de bine monitorizate pentru a nu lăsa „sechele”.
Mamele cu diabet de sarcină au copii cu greutate mare
Cancerul la sân poate să apară inclusiv în cursul unei sarcini. Poate fi preexistent ace steia sau se poate declanşa în timpul ei, situaţie în care tratamentul bolii ia în calcul şi avortul.
„În primele trimestre, este indicată întreruperea sarcinii şi declan şarea protocolului terapeutic spe cific bolii. Dacă afecţiunea apare abia în trimestrul trei al sarcinii, aşteptăm până după naştere pentru a aplica tratamentul corespunzător”, explică conf. dr. Petre Brătilă, medic ginecolog la Spitalul Euroclinic din Bucureşti.
O altă afecţiune care se poate manifesta strict în timpul sarcinii este diabetul gestaţional, provocat de secreţia insuficientă de insulină a organismului gravidei. Printre simptomele bolii se numără micţiuni frecvente, sete şi foame.
„Diabetul gestaţional poate constitui principalul factor de risc matern de a dezvolta o hipertensiune indusă de sarcină”, explică ginecologul Petre Brătilă.
Efectele asupra fătului se materializează printr-o creştere ponderală (cunoscută sub numele de „gigantul cu picioare de lut”), care poate determina apariţia complicaţiilor în timpul naşterii. Mai târziu, copilul este expus riscului de a face diabet zaharat de tip doi.
De aceea, specialiştii recomandă măsurarea valorilor glucozei din sânge în cel de-al doilea şi al treilea trimestru de sarcină.
Hipertensiunea poate cauza pierderea sarcinii
Dacă diabetul şi cancerul sunt boli mai rar întâlnite la gravide, hipertensiunea de sarcină (preeclampsia) e o afecţiune de stul de frecventă care poate avea repercusiuni grave. De aceea, o femeie cu o astfel de problemă necesită o îngrijire deosebită pentru a nu apărea complicaţii.
Preeclampsia este caracterizată printr-o valoare crescută a presiunii arteriale, care poate determina naşterea unui copil cu greutate mică în cel mai fericit caz.
„Preeclampsia reprezintă una dintre cauzele ce duc la o naştere prematură. De aici pot rezulta şi deficienţe precum dizabilităţi de învăţare, epilepsie, paralizie şi tulburări de auz şi vedere, care pot ajunge până la orbire”, avertizează prof. dr. Ioan Munteanu, ginecolog la Clinica de Obstetrică şi Ginecologie Bega din Timişoara.
De regulă, boala dispare după terminarea sarcinii, însă monitorizarea trebui să continue un an. „La o gravidă care face cancer de sân în primele trimestre e indicată întreruperea sarcinii şi declanşarea protocolului terapeutic specific”. CONF. DR. PETRE BRĂTILĂ, medic primar obstetrică-ginecologie
ALTE PROBLEME
Pigmentarea pielii şi vergeturi
Mai bine de 90% dintre gravide au probleme cu vergeturile, prezente mai ales la nivelul abdomenului, sânilor şi şoldurilor. Această problemă poate lăsa urme şi după naştere, în funcţie şi de tonusul femeii gravide.
„În cazul femeilor active fizic, vergeturile sunt rare şi pot fi evitate printr-o dietă cât mai echilibrată şi păstrarea unei greutăţi în limitele recomandate de medic”, spune Mihalea Leventer, medic dermatolog la Clinica Dermastyle din Capitală.
O altă tulburare pe care medicii o descoperă frecvent este legată de căderea părului. „Cel mai des părul cade mai ales în prima parte a sarcinii şi imediat după naştere din cauza stresului pe care îl presupune o sarcină”, adaugă medicul dermatolog.
O gravidă poate să sufere şi de tulburări de pigmentare a pielii, cunoscute sub denumirea de „melasma gravidei”. Pielea capătă un aspect cafeniu deasupra sprâncenelor, pe pomeţi şi deasupra buzelor, în special din cauza tulburărilor hormonale specifice perioadei de sarcină, depunerilor de pigment în piele, dar şi a unei reacţii fotoalergice.
Femeile gravide trebuie să evite expunerea la soare deoarece aceste pete vor deveni mai pronunţate. Masca pigmentată de pe faţă se estompează treptat după sarcină, însă există posibilitatea ca, în unele cazuri, să rămână semne.