Bogdan Olteanu interceptat de omul de casă a lui SOV
- Ramona Feraru
- 19 octombrie 2016, 16:36
Dosarul viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, incită și mai mult spiritele și asta după ce la instanță au fost dezvăluite stenograme din acestă cauză. Conform actelor din dosar, fostul viceguvernator a fost interceptat ambiental, în timp ce vorbea despre banii pe care i-ar fi primit pentru numirea lui Liviu Mihaiu, de omul de casă al lui Sorin Ovidiu Vântu.
Adrian Ionuț Ifteni este un fost angajat a lui SOV și are calitatea de denunțător, martor în acestă cauză. Pe de altă parte, Eftimie este cel care i-ar fi dus banii lui Bogdan Olteanu.
Stenograme: Ion Ifteni: Spune ca un milion a fost pentru numirea lui Liviu Mihaiu si un milion pentru nu stiu ce faceau ei atunci. (...) Si m-a pus pe mine sa te intreb si te-am intrebat eu dupa aia, daca totul e ok. Tu ai zis ca e ok si asa a fost. Bogdan Olteanu: El n-avea, mai, probleme ca... de bani cu mine, noi aveam alte promisiuni. El mi-a facut promisiuni ca ma ajuta cu firma aia a lui de sondaje, imi face niste sondaje, imi spune niste date. Alea au fost lucrurile. Altele n-am avut --------- Bogdan Olteanu: Bai, sunt opt ani din 2008. Ion Ifteni: Da, da, da, da. Bogdan Olteanu: Tot ce inseamna infractiuni pana in 10 ani pedeapsa... se prescriu in opt ani. (...) Ca n-a dat nimeni in cap la oameni sau ceva sa fie pedepse d-alea mari sau ceva...
Din referatul de la dosarul cauzei, consultat de jurnaliștii de la HotNews, reiese că Sorin Ovidiu Vintu avea un interes economic în Delta și voia să o transforme într-o destinație de turism exclusivist, și de aceea i-a cerut lui Bogdan Olteanu să își folosească influența pentru a-l numi pe Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunarii, arată procurorii DNA în referatul pentru arestarea lui Olteanu. DNA explica și modul în care presupusa mita de un milion de euro ar fi ajuns la Olteanu: transfer între off-shore-uri ale lui Vântu, numerar retras în Bulgaria, mita data în biroul din PNL București al lui Olteanu.