Bogdan Matei ministrul Tineretului şi Sportului spune că PSD nu este scindat. Chiar este pregătit pentru alegeri prezidențiale, parlamentare și locale
- Mihnea Tăl ău
- 29 mai 2019, 17:22
Bogdan Matei, ministrul Tineretului și Sportului a declarat că PSD nu este un partid scindat şi va fi pregătit atât pentru alegerile prezidenţiale, cât şi pentru cele locale şi legislative. Mai mult, el spune că "este mai unit şi va fi mult mai puternic în această perioadă".
"Sub nici o formă PSD-ul nu este un partid scindat, suntem un partidul unit şi sunt convins că tot ceea ce vom face în continuare, pentru că ne vom duce la îndeplinire planul de guvernare, va demonstra acest lucru şi la alegerile prezidenţiale şi la alegerile locale şi parlamentare", a afirmat Matei.
Întrebat dacă PSD are puterea să atragă din nou electoratul de partea sa, după rezultatele înregistrate la alegerile europarlamentare, Matei a spus: "Cu siguranţă că are această posibilitate, electoratul PSD este alături de noi, nu este niciun fel de problemă din acest punct de vedere. Noi va trebuie însă să mergem şi către cealaltă latură, care s-a văzut în procentele înregistrate la aceste alegeri. Încă o dată, repet, Partidul Social Democrat nu este scindat, ci, din contră, este mai unit şi va fi mult mai puternic în această perioadă. Şi vom fi pregătiţi atât pentru alegerile prezidenţiale, cât şi pentru celelalte două alegeri din 2020, locale şi parlamentare", scrie Agerpres.
Bogdan Matei pune rezultatul înregistrat de PSD la alegerile europarlamentare pe seama unei schimbări colective în ceea ce priveşte percepţia despre politică.
"Nu aş putea să am o explicaţie cum am ajuns la acest scor, în condiţiile în care noi am avut un program de guvernare bine ancorat în realitate, cu realizări foarte bune în foarte multe domenii. Cred că este vorba despre o schimbare în ceea ce priveşte percepţia despre politică şi modul de a face politică, însă mesajul meu, ca social-democrat, este unul foarte simplu, de continuare a ceea ce înseamnă programul de guvernare. Şi da, bineînţeles că va trebui să comunicăm mult mai mult, să încercăm să facem o analiză corectă şi obiectivă a ceea ce s-a întâmplat, iar acolo unde lucrurile nu au ajuns cum ar trebui, să intervenim şi să încercăm pe cât posibil să explicăm, să fim alături de cei care astăzi ne-au dat un vot negativ. Este un vot pe care va trebui să îl analizăm cu maximă seriozitate în această perioadă, pentru că suntem o echipă unită şi puternică şi va trebui să ajungem cu mesajul corespunzător la cei care astăzi ne-au dat acest vot negativ", a mai spus ministrul Tineretului şi Sportului.