Bölöni: „Aştept o ofertă serioasă de la Rapid“

Bölöni: „Aştept o ofertă serioasă de la Rapid“

Fostul selecţioner al tricolorilor, acum la echipa Al-Jazira, din Emiratele Arabe Unite, a recunoscut ieri că e tentat să preia formaţia din Giuleşti.

Vechiul obiectiv şi vis al conducătorilor rapidişti, acela de a-l aduce în Giuleşti pe Laszlo Bölöni, pare să prindă contur. Tehnicianul, care a fost sunat de George Copos cu acordul noului proprietar al clubului, iordanianul Fathi Taher, a dat ieri un semnal clar, anunţând că e interesat de preluarea Rapidului şi că aşteaptă o ofertă clară! În acest moment, totul depinde de acoperirea faptică a promisiunilor lui Taher.

Proaspătul acţionar majoritar al formaţiei „vişinii“ spune că e dispus să investească oricât pentru a construi o echipă puternică. Iar primul test al seriozităţii sale poate fi chiar aducerea lui Bölöni, care se ştie că e un antrenor scump pentru piaţa românească. Fostul selecţioner nu poate fi adus pe un salariu mai mic de 600.000 de euro. Copos: „Sunt sigur şanse să vină din vară!“ „Am vorbit şi astăzi (n.r. - miercuri) cu domnul Bölöni. Sunt sigur şanse să vină din vară! Din discuţiile pe care le-am avut, este tentat să antreneze Rapidul. Este un antrenor foarte bun, pe care noi am vrut să-l aducem şi în vara trecută, dar avea o ofertă bună din Emirate şi nu am putut să urcăm până la acea sumă. Dar, sigur, din vară Bölöni este o soluţie pentru Rapid“, a anunţat ieri George Copos.

În acest moment, Loţi antrenează formaţia Al-Jazira, din Emiratele Arabe Unite, însă contractul îi expiră la finele acestui sezon. „Sper să primesc o ofertă serioasă la vară şi o voi analiza la momentul respectiv. Eu sunt antrenor profesionist şi iau în considerare orice propunere, dar este onorant pentru mine să fiu ofertat de Rapid“, a recunoscut ieri, pentru postul de radio „InfoPro“, în stilul său diplomat şi ocolit, Bölöni. CONDUCERE

Constantin Toma şi Alexandru Bunea, învestiţi în funcţii Rapid are, începând de ieri, doi noi şefi în structurile de conducere, Constantin Toma urmând să ocupe funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, iar Alexandru Bunea - pe cea de vicepreşedinte al clubului feroviar. Învestirea acestora a fost anunţată de George Copos, care a ţinut să precizeze că şi ceilalţi oameni din conducere rămân la Rapid, urmând să aibă aceleaşi prerogative ca şi până acum.

„Astăzi (n.r. - miercuri) îi vom instala în funcţii pe Constantin Toma şi Alexandru Bunea. Domnii Zotta, Sichitiu şi Manea rămân pe loc. Ei fac parte din conducere executivă a clubului şi nu-i afectează cu nimic instalările domnilor Toma şi Bunea. Ei se pricep la fotbal şi asta vor face în continuare“, a declarat Copos. Adevăratul motiv al apariţiei lui Constantin Toma şi Alexandru Bunea în conducerea Rapidului este însă altul.

Fathi Taher, noul acţionar majoritar al clubului de sub Podul Grant, a ţinut să- şi aducă doi oameni de încredere în funcţii de decizie, pentru a-şi putea exercita puterea, fiind cunoscut faptul că Zotta, Manea şi Sichitiu sunt oamenii lui George Copos. Noii factori de decizie din conducerea „albvişiniilor“ au profiluri diferite, Constantin Toma fiind cunoscut ca un manager de succes după reuşitele pe care le-a avut ca director general al Omniasig, în timp ce Alexandru Bunea are un trecut controversat: fost secretar de stat şi, totodată, inculpat în celebrul dosar „Flota“. PRIMELE NEÎNŢELEGERI

Taher şi Copos susţin, fiecare, că deţin baza Pro Rapid Unul dintre cele mai delicate aspecte ale tranzacţiei dintre George Copos şi Fathi Taher îl reprezintă baza de pregătire de la Pro Rapid, cea mai modernă din România. Dumitru Dragomir, pre- şedintele LPF, a declarat că omul de afaceri iordanian ar fi cumpărat doar brandul şi jucătorii Rapidului, fără baza de la Străuleşti, care rămâne a lui Copos.

Dacă fostul vicepremier refuză să comenteze, spunând că nu poate să dezvăluie date confidenţiale din contract, Taher afirmă că Pro Rapid este parte a tranzacţiei şi că nu se pune problema ca aceasta să rămână în proprietatea lui George Copos. „Baza de la Pro Rapid este inclusă în tranzacţie, noi nu am cumpărat bucăţi din club, am cumpărat acţiuni din FC Rapid, cu tot ce deţine această societate“, ne-a declarat ieri omul de afaceri iordanian. „Clubul trebuie să fie curat ca lacrima“ În timp ce George Copos declară că încă deţine controlul total asupra Rapidului, urmând ca actul final de vânzare-cumpărare să se semneze după alte câteva luni în care se vor îndeplini anumite etape, Fathi Taher spune că nu există un număr unu la Rapid, ci mai multe persoane cu putere de decizie, iar condiţiile care trebuie îndeplinite ţin de situaţia fiscală neclară de la club, fiind necesar un audit financiar.

„Zotta, Sichitiu, Toma şi Bunea sunt o echipă care conduc clubul. Ceea ce am semnat este un act final. Suntem majoritari. Există nişte etape, într-adevăr, în care trebuie să clarificăm anumite lucruri, datoriile clubului şi alte aspecte. I-am spus lui George că vreau ca Rapidul să fie curat ca lacrima! O să facem un audit în acest sens“, a declarat Taher.

Acesta a vorbit şi despre problema stadionului, lăsând de înţeles că una dintre condiţiile lui George Copos este ca omul de afaceri iordanian să-i convingă pe reprezentanţii ministerului să acorde concesionarea stadionului: „Printre etapele pe care trebuie să le urmăm se numără şi concesionarea stadionului. Dacă Ministerul Transporturilor va fi de acord, vom construi o arenă nouă. În caz contrar, vom face reparaţii la actualul stadion, pentru că nu avem de ales“.

Ne puteți urmări și pe Google News