Guvernul Boc a fost avertizat de Consiliul Legislativ să mediteze de două ori înainte de a stabili că actele normative pot fi modificate sau abrogate înainte de intrarea lor în vigoare. Consiliul Legislativ a atras atenţia Cabinetului Boc că astfel de proceduri nu există în niciun stat european.
Consiliul Legislativ a argumentat că ordonanţa nu poate fi acceptată decât în situaţia în care ea prevede clar că vizează doar Codurile juridice.
Ordonanţa a fost emisă sub pretextul că între data intrării în vigoare a unor legi şi momentul adoptării lor pot interveni schimbări sociale care necesită o amendare a legii. Guvernanţii, prin vocea secretarului de stat din Ministerul Justiţiei, Alina Bica, susţineau că s-au referit doar la Codurile juridice care urmează să fie aprobate prin asumarea răspunderii Guvernului, însă vor intra în vigoare abia în 2011. Or, controversata ordonanţă nu precizează niciunde că prevederile respective vor fi aplicate doar în astfel de situaţii, lăsând locul unor abuzuri.
CITIŢI ŞI: