Mugur Isărescu: ''Românii parcă mănâncă pâine şi ţigări''

Mugur Isărescu: ''Românii parcă mănâncă pâine şi ţigări''

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a anunţat că inflaţia va urca la 8,2% anul acesta, cel mai mare impact negativ asupra evoluţiei inflaţiei avându-l majorarea TVA la 24%.

Decizia Guvernului de a majora TVA de la 19 la 24% în luna iulie a acestui an a avut un impact negativ asupra evoluţiei inflaţiei.

''Majorarea TVA are un impact de 2,4 puncte procentuale asupra inflaţiei din 2010'', a declarat şeful băncii centrale.

El a criticat metodologia statistică, potrivit căreia ţigările şi alimentele ocupă o pondere importantă în calcularea indicelui preţurilor de consum (IPC).

''Românii parcă mănâncă pâine şi ţigări. Ponderea mare a ţigărilor în calcularea  IPC ne-a creat probleme. Am văzut statisticile. Nu suntem cei mai mari fumători din Europa, însă avem cea mai mare pondere a ţigărilor în calculul inflaţiei. Avem şi ponderea cea mai mare a alimentelor în IPC din Europa. Nu cred că între ceea ce consumă românii şi bulgarii e o diferenţă atât de mare'', a explicat guvernatorul BNR.

Inflaţia va scădea din 2011

Ţinta de inflaţie pentru acest an a fost stabilită la 3,4%, urmând ca în 2011 şi 2012 să fie de 3%. După acest interval, inflaţia va coborî la 2,5%.

În semestrul al doilea din 2011, inflaţia pe 12 luni va urma o descreştere accentuată şi va intra în intervalul de variaţie spre sfârşitul anului.

''Ţinta de inflaţie pe 2012 de 3% este un obiectiv credibil şi fezabil'', a declarat guvernatorul Mugur Isărescu.

De asemenea, şeful băncii centrale s-a arătat încrezător că accizele la tutun nu vor creşte, dar a sancţionat scumpirile la carburanţi.

''Nu înţelegem logica mişcării la preţurile combustibililor pe piaţa internă. La tutun, după doi ani de creştere semnificativă, ne aşteptăm ca preţurile să rămână stabile. Nu cred că se mai ia o decizie de creştere a accizelor, pentru că e presiune pe piaţa neagră'', a subliniat Mugur Isărescu.

Nici cei care anunţă valuri de scumpiri nu au scăpat de criticile guvernatorului, care a precizat că ''repetarea periodică a faptului că se vor majora preţurile contribuie la creşterea inflaţiei''.

Estimări pesimiste

Raportul trimestrial asupra inflaţiei evaluează contextul macroeconomic recent, analizează perspectivele inflaţiei pentru perioada următoare şi identifică principalele provocări şi constrângeri cu care se va confrunta politica monetară.

Conducerea BNR a decis, în luna august, să majoreze prognoza de inflaţie pentru acest an de la 3,7% până la 7,8%, din cauza scumpirilor generate de majorarea TVA de la 19% la 24%, începând cu 1 iulie. În acest fel, ţinta de inflaţie va fi din nou ratată. Pentru 2010, ţinta de inflaţie este de 3,5% plus/minus un punct procentual.

Estimarea FMI este mai pesimistă. Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, a declarat, luni, la conferinţa de la finalul misiunii, că inflaţia va depăşi uşor 8%, la sfârşitul anului, urmând ca, anul viitor, să intre în ţinta stabilită de BNR.

Ţintă de inflaţie staţionară, din 2013 BNR a stabilit ţinta de inflaţie la 3% plus/minus un punct procentual atât pentru anul viitor, cât şi pentru 2012.

Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât ca, începând cu anul 2013, banca centrală să adopte o ţintă staţionară de inflaţie, la nivelul de 2,5% plus/minus un punct procentual. Ţintele asumate urmează să fie discutate cu guvernul.

În ultima şedinţă, conducerea băncii centrale a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la 6,25% pe an.

Recent, Mugur Isărescu a declarat că majorarea TVA a întrerupt ciclul de reducere a dobânzii de politică monetară a BNR. El a precizat că există chiar riscul ca ciclul să fie inversat din cauza inflaţiei mari.

Ne puteți urmări și pe Google News