Blue Origin, deținută de Jeff Bezos, va pleca din nou în spațiu
- Dosofteea Lainici
- 14 decembrie 2023, 13:41
Blue Origin, deținută de Jeff Bezos, va pleca din nou în spațiu după o problemă pe care a avut-o în timpul zborului care a împiedicat-o să fie lansată timp de 15 luni.
Blue Origin, care este deținută de Jeff Bezos, ar putea încerca să lanseze din nou în spațiu racheta sa – New Shepard – săptămâna viitoare. Aceasta a fost oprită la sol mai bine de 15 luni din cauza unei defecțiuni în timpul zborului.
Marți, compania a declarat că dorește să lanseze misiunea în timpul unei ferestre care începe pe 18 decembrie. Aceasta va transporta 33 de încărcături utile pentru știință și cercetare, care sunt instrumente concepute pentru a colecta date, și 38.000 de cărți poștale de la Clubs for the Future, o organizație nonprofit înființată de Blue Origin.
Blue Origin a întâmpinat probleme în trecut
După ce o misiune a fost întreruptă din cauza unei probleme bruște în aer în septembrie 2022, New Shepard a fost reținută la sol. Administrația Federală a Aviației a precizat într-un raport din septembrie 2023 că aceasta s-a datorat „unei defecțiuni structurale a unei duze a motorului, cauzată de temperaturi de funcționare a motorului mai mari decât cele așteptate”. Potrivit FAA, vehiculul trebuia să facă 21 de reparații, printre care și reproiectarea duzei și a pieselor motorului.
Blue Origin face schimbări
Bloomberg relatează că Phil Joyce, un vicepreședinte senior la Blue, care se ocupă de New Shepard, le-a spus angajaților că firma a făcut schimbări, cum ar fi modificări ale designului.
Lansarea New Shepard ar fi bună pentru fondatorul Amazon și din punct de vedere al cursei miliardarilor care călătoresc în spațiu. În 2000, Bezos a înființat Blue Origin cu scopul de a reduce costul călătoriilor spațiale și, în cele din urmă, de a coloniza sistemul solar. Aceasta concurează cu SpaceX și Virgin Galactic, companii conduse de Elon Musk și Richard Branson.
Elon Musk s-a pus pe treabă
Toți trei încearcă să fie cei mai buni în domeniul turismului spațial. Potrivit Bloomberg, SpaceX valorează aproximativ 180 de miliarde de dolari. O biografie recentă a lui Musk spunea că miliardarul vrea ca Bezos „să mai iasă din jacuzzi și din iaht” și să lucreze la Blue Origin.
Compania lui Bezos a construit trei nave spațiale: New Shepard, New Glenn și Blue Moon. Potrivit Blue Origin, acestea sunt făcute pentru a duce oameni și lucruri dincolo de linia Kármán, care este limita recunoscută la nivel internațional a spațiului. Blue Origin spune că vehiculul complet autonom a realizat 22 de misiuni consecutive de succes de când a început testele de zbor în 2012. Acesta este proiectat să poată găzdui cel puțin șase astronauți, potrivitBusiness Insider.