Sustinuta de o majoritate fragila, Iulia Timosenko si-a domolit discursul.
Ambitioasa Iulia Timosenko a revenit la putere dupa mai bine de doi ani, parlamentul de la Kiev aproband ieri nominalizarea sa in functia de premier al Ucrainei. Ea a primit cele 226 de voturi necesare pentru a se instala in fruntea guvernului, informeaza Reuters.
Saptamana trecuta, parlamentul ucrainean respinsese candidatura Iuliei Timosenko. Aceasta nu a renuntat la lupta si, ieri, in urma repetarii votului, si-a vazut visul cu ochii.
Timosenko a devenit in ianuarie 2005 prima femeie prim-ministru din istoria Ucrainei, dar nu a rezistat in acest post decat pana pe 8 septembrie 2005, cand a fost demisa chiar de catre cel care o numise, presedintele Viktor Iuscenko. Interimatul a fost asigurat de Iuri Ehanurov, iar Partidul Regiunilor al lui Viktor Ianukovici a castigat alegerile parlamentare din 2006, politicianul pro-Kremlin fiind desemnat ulterior de Iuscenko sef al guvernului.
Iulia Timosenko a inceput sa se apropie iar de fotoliul de premier dupa scrutinul legislativ din septembrie 2007, castigat tot de Partidul Regiunilor. Blocul Iulia Timosenko si coalitia prezidentiala Ucraina Noastra - Autoapararea Populara au incheiat un acord pentru a intra impreuna la guvernare si au trimis astfel formatiunea lui Viktor Ianukovici in opozitie.
Ieri, premierul in exercitiu a criticat-o dur pe Iulia Timosenko. „Cu totii ne amintim ce s-a intamplat cand v-ati aflat in functie ultima data si cum s-a incheiat totul”, i-a spus Iuliei Timosenko, inaintea votului, Viktor Ianukovici. „In mai putin de un an, economia s-a prabusit si preturile au crescut”, a adaugat acesta. El a opinat ca revenirea lui Timosenko la putere va aduce doar crize si scandaluri in Ucraina, iar nivelul de trai va scadea.
PERIOADA DE INSTABILITATE
Investitorii sunt sceptici
Blocul Iulia Timosenko si Ucraina Noastra - Autoapararea Populara au o majoritate fragila in parlamentul de la Kiev, detinand doar 227 din cele 450 de mandate.
Din acest motiv, analistii avertizeaza ca exista riscul ca noul cabinet Timosenko sa nu reziste prea mult. „Guvernul va fi fragil. Nu ne asteptam ca acest guvern sa se destrame imediat, dar nu suntem convinsi ca va ramane in functie pana la finalul mandatului”, a declarat Ivailo Vesselinov, de la banca de investitii Dresdner Kleinwort.
Eventuala revizuire a privatizarilor sau a acordului cu Federatia Rusa privind pretul gazelor naturale pentru 2008 ar putea duce la caderea guvernului Iuliei Timosenko, atrag atentia analistii. Tot ei admit insa ca aceasta are un discurs mai moderat decat dupa revolutia portocalie de la sfarsitul lui 2004.